“Pe fiecare om pe care îl întâlniți în cale să-l priviți cu mult respect, cu cinste și cu dragoste, cu venerație chiar, dacă se poate, pentru că nu știți pe cine aveți în față: un geniu, un erou, un sfânt pe care oamenii obișnuiți îl cred un păcătos, un om de rând sau un neputincios, deși acesta poartă în suflet, în inimă, în gândul lui, comori nemuritoare, valori pentru care urmașii, toți cei ce vor trăi în viitor, îl vor preamări, îi vor căuta urmele pe pământ și privirile imprimate în mod miraculos pe fundul de azur și lumină al cerului țării lor”, sunt cuvinte lăsate ca moștenire spirituală de arhiepiscopul Justinian Chira. Un astfel de om a fost ierarhul maramureșean, unul care a lăsat urme adânci de lumină în inimile semenilor lui. În semn de recunoștință și de prețuire față de părintele nostru duhovnicesc, în următoarele numere ale cotidianului “Graiul Maramureșului” vom aduce în fața cititorilor crâmpeie din viața și din trăirea celui care a fost ÎPS Justinian Chira.
Arhiepiscopul Justinian Chira nu se abătea niciodată de la Adevăr. Chiar și în momentele de cumpănă, părintele Justinian nu făcea compromisuri, ci rămânea demn și vertical. Poate de aceea și reușea să atragă respectul tuturor, pentru că în fața lui se înclinau nu numai oamenii simpli, ci preoți, ierarhi și autorități ale statului. Părintele Andrei Pop, cel care i-a fost diacon în ultimii ani ai vieții, își amintește un moment mai aparte din viața părintelui Justinian. Era Postul Mare, iar ierarhul fusese internat în spital pentru că se impunea o intervenție chirurghicală. Medicii l-au operat și pentru a grăbi refacerea organismului părintelui care deja era înaintat în vârstă i-au recomandat să renunțe la post și să opteze pentru una din două variante: fie să consume supă de pui, fie lactate.
„La vârsta sa, postea cu strictețe toate zilele de post, indiferent de situația sau starea sănătății sale. Postea toate posturile ad literam. Oarecum mă mira acest lucru. Dânsul, slăbit la 90 de ani, reușea să ajuneze până după-amiaza, ceea ce nouă, tinerilor, ni se părea greu. Cum reușea să nu mănânce, era uimitor. Acest lucru am încercat să îl urmez: dacă dânsul poate, eu cum să nu pot? Țin minte că a fost operat odată, de hernie, în Postul Mare, era internat la spital, am stat cu dânsul la spital. Medicii i-au recomandat două variante: trebuia să consume ori supă de pui, ori iaurt, obligatoriu. Nu au reușit să-l convingă. Atunci au venit medicii la mine și mi-au spus: părinte, obligatoriu, trebuie să consume ori supă, ori iaurt, pentru că situația e destul de gravă. Va trebui să îl operăm din nou dacă nu acceptă”, a relatat preotul.
După insistențe îndelungi, ierarhul a dat semne că cedează și i-a spus diaconului că va consuma iaurt. Deznodământul a fost unul surprinzător. “Am insistat mult să mănânce măcar un iaurt. În cele din urmă a spus: bine, dacă tu insiști, du-te și cumpără-mi un iaurt de la magazin. Foarte fericit, cred că am zburat spre magazin. Am venit cu vreo 5 feluri de iaurt, numai să știu că dorește măcar un sortiment. I le-am pus în față și l-am întrebat: vă rog, de care doriți? A spus: m-am gândit în timp ce erai plecat la magazin că dacă ar fi să mor că postesc, mai bine să mor postind. Nu doresc niciun fel de iaurt. Nu îmi stric postul. Am rămas foarte dezamăgit pentru că m-am gândit la sănătatea sa care se putea agrava, dar Dumnezeu i-a dat putere și a mers mai departe. A rezolvat Dumnezeu această problemă, nu noi, oamenii. A avut o credință extraodinară, de neclintit, lucruri care ni se păreau imposibile referitoare la sănătatea lui, la puterile lui, deveneau posibile”, a concluzionat părintele Andrei Pop. (va urma)
