Peste 3 decenii de la tunderea în monahism a PS Iustin

0
180

„Vrei să fii desăvârșit?”, l-a întrebat într-o bună zi Iisus pe tânărul care voia să se mântuiască. Această chemare adâncă este luată în serios de cei care aleg viața monahală, căci monahii, în căutarea desăvârșirii, au curajul și dragostea de a urma întru totul poruncilor lui Hristos și de a transforma pământul în cer.
În urmă cu 37 de ani, în ajunul sărbătorii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, pe când avea 24 de ani, actualul episcop ortodox al Maramureșului și Sătmarului era luat sub mantie de ÎPS Justinian Chira, cel care avea să-i devină atunci naș de călugărie.
Astfel, în 19 iulie 1985, după Slujba Vecerniei din ajunul sărbătorii închinate Sfântului Proroc Ilie, săvârșită la Mânăstirea „Sfânta Ana” Rohia, tânărul Ioan din Rozavlea, cel de-al patrulea copil al părinților Ștefan și Maria, a fost tuns în monahism, primind numele de Iustin. Nașul său de călugărie, ÎPS Justinian, pe atunci Arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a fost și cel care l-a hirotonit întru diacon și preot. De atunci, părintele nostru duhovnicesc, Justinian Chira i-a purtat de grijă PS Iustin, fiindu-i ca un tată.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.