Altfel de abordare • Noua generație a meșterilor populari, înrădăcinată în realități

Perioada de pionierat a meșteșugului popular în Maramureș a apus demult. Probabil deodată cu primii meșteri care „au scobit în lemn” fără să știe că sunt meșteri populari. Fără patalama. Sigur, între timp unii au devenit maeștri, în urma lor au venit generații.
Din noul val de meșteri l-am găsit în atelier, la lucru, pe Ioachim Mihai Rus, în comuna Șișești. Are 41 de ani, lucrează în atelier cu toate sculele din lume, nu pe prispa casei, ca regretatul Toader Bârsan. Înțelege lumea, momentul, înțelege valoarea muncii lui.

„Pasiunea pentru meșteșug e din copilărie. Mă mai întâlnesc cu colegi de școală din copilărie și ei îmi amintesc cum sculptam în bote, făceam căsuțe de lemn. Familia mea a avut boi și vaci, mergeam cu ele pe imaș și eu sculptam în bote, cu cuțitașul. Dar într-un final am fost autodidact, am învățat singur sau de la alți meșteri, nu la școală. Am început cu artizanat, cam cu șase ani în urmă. Dar am fost plecat și am muncit în străinătate, acolo am făcut inclusiv terase și pergole, din lemn, în Italia, Oarecum am profesat și acolo…tata a fost tâmplar și vrând nevrând, deși nu mă voia în meseria asta, că se temea de accidente, tot am învățat. Mă ferea, dar tot am învățat. Iubesc lemnul, e un material viu, e cel mai maleabil. Am trecut în timp la lucrări mari, la câte un foișor. Revenit din Italia, în 2016, m-am apucat să lucrez la casă, mi-am căutat loc de muncă. Un văr ce e meșter popular m-a chemat să-l duc cu mașina, în weekenduri, pe la târguri. Așa am cunoscut branșa. Așa m-am apucat să fac și eu lucrări. Cea mai recentă comandă gen artizanat am dat-o recent, 80 de bucăți din acel Nod al Dracului sau Nod Dacic, un român ce face nuntă aici, dar stă în Anglia, vrea să le dea cadou oaspeților britanici. Există un specific al Fisculașului, cu crestături, romburi și burduf, mai simplu ca meșteșugul de Maramureș istoric. Pe alocuri, le amestec, la stâlpii ce-i vedeți în spatele meu am amestecat Maramureș cu Fisculaș, apar și funia ori soarele. Dacă aveți ocazia să vizitați zona veche a Romei, cu obiectivele turistice, veți avea surpriza să constatați că dacii noștri sunt înfățișați, pe Columnă și nu numai, nu cu dispreț, nu ca sclavi, nu ca popor cucerit, ci oarecum cu respect. Poporul ăsta merită mult mai multă recunoaștere, și acum, ca atunci. Au învățat multe de aici. Cu pandemia, m-am speriat puțin că nu voi avea de lucru, dar n-a fost așa.

Dimpotrivă. Oamenii n-au mai ieșit și au investit pe lângă casă… mai un foișor, o terasă. Acum, stâlpii aceștia vor deveni un foișor în Lăpușel, îi finisez și apoi îi asamblez acolo. Lucrări însă am și-n SUA, Dubai, Italia, Franța, Spania, Belgia, Austria” – ne spune meșterul, fățiș iubitor al civilizației dace strămoșești.
La fel ca noi… are un dinte (nu de lup) împotriva plasticelor și a lucrărilor în lemn kitschoase aduse din centrul țării la târguri, cele făcute în serie mare, la strung și din ce lemn le pică în mână. Înțelege valoarea și calitatea muncii sale, nu se vinde ieftin. Drept pentru care Draco, superbul standard dacic (șarpele cu cap de lup, dragonul dacic de fapt), a tot luat calea târgurilor și se întoarce, constant, deasupra ușii casei sale. Până găsește adevăratul colecționar de artă populară!