De bună seamă, demersul nostru este nu unul administrativ, ba nici topuri nu facem. Trecem în revistă cele mai frumoase sate ale Țării Lăpușului, evident subiectiv, la fel cum o vom face și în cazul satelor chiorene, codrenești, a celor de pe Mara Cosău, de pe văile Izei sau a Vișeului. Ținem cont mai degrabă de atmosfera satului, de urme de conservare a spiritului rural, de natura înconjurătoare și de potențialul turistic, mai degrabă decât de ce infrastructură au sau ba.
Izvoarele=Bloaja
Sătucul Izvoarele, cunoscut dintotdeauna ca Bloaja, e una dintre alegerile noastre. Până și Google Earth e încurcat și dă ambele nume, de parcă ar fi sate vecine, nu unul și același… Ascuns bine de tot la margine de pădure, sub Șatra Pintii, dar în egală măsură învecinat mai degrabă cu Cavnicul decât cu satele lăpușene. Mai sunt vreo 15 gospodării, locuiesc acolo nu mai mult de 40 de oameni.
Au asfalt, au la intrare o pensiune cu lac, au nu biserică ci biserici.. la trei duzini de oameni. Dar e frumos. Din capăt de sat, unde era un canton sau depozit silvic, un drum forestier mult prea folosit urcă în pădure. Teoretic, dacă n-ar fi drumurile desfundate, ai putea ieși… în dreapta spre Trestia și Ciocotiș, iar în stânga… în drumul dintre Cavnic și Strâmbu Băiuț! O așezare absolut strategică, ce invită la puțină meditație.
Trei, Doamne, nu unul!
Orașul Târgu Lăpuș are 13 sate aparținătoare. Dintre ele ies în evidență, într-un top empiric al celor mai frumoase sate lăpușene, nu unul, ci trei! Cufoaia e satul pe care-l vezi în dreapta, mai tot timpul cuprins în cețuri, când cobori dealul Pietriș spre oraș. A avut 206 locuitori la recensământul anterior, nu credem că-i mai are. E așezat într-o zonă carstică, de unde și multitudinea de izvoare din jurul său. Mai mult, stă cu spatele la Culmea Prelucilor, ba există undeva un drum ce trece printre dealuri și iese…în Răzoare, pe malul Lăpușului. Satul are și istorie frumoasă, a fost de două ori înconjurat de trupe de Poliție, căutând fugari, la distanță de vreo 50 de ani, ceea ce spune ceva despre superbul sătuc! Dacă treci prin Răzoare, apoi urci spre Preluci, ai de-a face cu un alt superb „sat al orașului”, Groape. Are 16 case… e mai mult un sat de-al Prelucilor decât de-al Lăpușului. O așezare superbă, deasupra debutului Defileului Lăpușului, având drum spre Preluca Veche. Dealuri, sălbăticie, căprioare, mistreți, oameni liberi.
Plus umorul de a da numele unuia dintre cele mai dubioase locuri din Maramureș, Dâmbul P…lii. Un sat ce strigă după turiști, efectiv! De pe Pietriș, dacă nu faci dreapta spre Cufoaia sau Groape, ci stânga, dincolo de satul Borcut, ai superbul Inău. Poate nici nu satul în sine, ușor împrăștiat și destul de depopulat, cât accesul. Treci printr-un defileu îngust, lași în urmă carieră de marmură, căscăduțe, să ajungi la poalele Șetrei Pintii. Aici ai de văzut și o superbă bisericuță de lemn, unicat, un stil total aparte.
Cătune de top!
Comuna Vima Mică are și ea reprezentanți în topul nostru. Aspra e un sătuc superb, avea 55 de locuitori la recensământul din 2011. Are trei biserici…două ortodoxe și una catolică. Are la intrare cimitir al ostașilor ruși căzuți în al doilea război mondial, aparent într-o ambuscadă germană. A avut printre locuitori proprii ruși dezertori ce au trăit mult și bine, a avut moți fugari stabiliți aici. Are un parfum rustic de neegalat. Are și o trecere peste râul Lăpuș, prin cea mai sălbatică porțiune a Defileului Lăpuș, peste o punte pe care noi o dăm drept impracticabilă la acest moment. Urmează să primească străzi de asfalt, deși așa cum e acum, cu bisericuța albastră, școala minusculă, livezi cât vezi cu ochii, e un muzeu viu ce ar merita conservat.
Dincolo de râu, tot aparținând Vimei, e Jugăstreni, sătuc ce apare în topurile naționale a celor mai mici cătune din România. Are teoretic 43 de locuitori, dar sătenii nu cred că mai sunt 20-25 în sat. E o liniște aici de-ți țiuie urechile. Dealuri, garduri electrice, păduri în care abia de mai există jugastrul, lemnul ce a dat numele satului, sălbăticiuni. Au o problemă uriașă cu lipsa apei, fie vară, fie iarnă, drept pentru care se fac demersuri pentru a se trage apă …exact de unde se duc acum aliniați, cu remorci și cu cuburi de plastic, de 2-3 ori pe săptămână, la izvoarele carstice de la Românești. Nu plecăm din zona Prelucilor fără a aminti superba Preluca Veche a Copalnicului Mănăștur, alt sat care urlă după turism. Are asfalt, are case cochete, are a doua cascadă ca mărime din Maramureș, defileu, horincă de pere… ce mai!
Larga, Poiana Botizii, Dealu Mare etc
Mai avem de amintit musai câteva superbe sate lăpușene. Comuna Suciu de Sus are satul Larga, așezat pe limita cu județul Bistrița Năsăud, cu drum de trecere spre Molișet. Accesul încolo e superb, mai vezi pe drum case vechi, minuscule, părăsite. Ba spate-n spate cu el e și cătunul Strâmba, altă frumusețe, aparținând de Groșii Țibleșului. Care nu are sate aparținătoare, dar cătune răsfirate are, deși aici am aminti mai degrabă noile „zone rezidențiale” ce se nasc pe Minghet și pe Valea Bradului, spre munte. Apoi, de la Coroieni amintim (nu, nu Ponorâta, deși are un fel de parfum al său, dacă ai mașină rezistentă la bolovani…), Dealu Mare, un sat ascuns în stânga cum mergi spre Baba, între dealuri, cumva autoizolat. 
Atât de autoizolat încât are mănăstire, superbă, cu acces dinspre Coroieni… și se învecinează peste dealuri, fără drum de acces, cu satul Măgoaja din județul Cluj, cu o ieșire teoretică spre lume. În fine, nu încheiem lista fără a aminti două sate frumoase, dar care ar intra și nu prea în top. Ungureni al Cupșeniului e frumușel, dar au prea crescut casele noi, roz, în defavoarea celor străvechi, de lemn, ce le vedeam acum 20 de ani. La fel, Dealu Corbului al Vimei e superb ca sat și ca așezare, dar e foarte greu accesibil, drumurile sunt un dezastru de oriunde vii. Deocamdată.
În fine, perla
Încheiem cu satul ce ni se pare cel mai interesant din Țara Lăpușului. Nici măcar nu are un specific lăpușean cât…mineresc! Poiana Botizii aparținând de Băiuț e o frumusețe absolut originală. E un sat făcut de/din mineri și forestieri veniți de peste munte, din Botiza în special, dar nu numai, doar e datat încă din 1344!. Casele sunt în stil mineresc, minimaliste. Un fir de drum asfaltat te duce spre sat printre dealuri, îl traversezi, ieși în șir de poieni spre munte. Are satul de toate. Spre sat, ai Peștera cu Oase, prea puțin căutată, nu are nici măcar traseu spre ea. În sat se află o zonă deosebită, pe pârâu e o porțiune de rocă foarte foarte rară, acele klikkuri vulcanice roz, raritate absolută. Traversezi satul cochet, cu bisericuță veche și cu o strașnică horincă de cireșe sălbatice (nu mai fac dranițe, cum spune legenda, sau cel puțin nu mai e ocupație de bază…) și înainte de izvorul pulsatoriu dai de altă curiozitate. 
„Cunosc locul, în aval de borcut e acea apă albastră de la confluența Gurii Cizmei cu Gura Poienii. E de la zincul din fostele exploatări din amonte. Același fenomen ca la Lacul Albastru din Baia Sprie. Știți ce e culmea? Eram acolo când au venit specialiști clujeni cu tehnică performantă, pentru WWF, să facă probe la apă. Apa aceea albastră e perfectă, aproape pură! La fel izvorul pulsatoriu. Ceea ce nu se poate spune despre pârâul Poienii, ce aduce ape de mină, de nu putem nici stropi cu ea în pepiniera de brădet, d’apoi să dea la animale, în sat”, ne spune șeful Ocolului silvic Strâmbu, Ioan Chira. Mai sus, pe firul acela trist, cu haldă, iaz, ape de mină, e și pădurea seculară protejată. Un sătuc ce are de arătat, spre deosebire de altele, de trebuie să stai o zi-două!
Are ce arăta Țara Lăpușului? Prea are. Și o facem să nu se creadă că nu ai de văzut aici decât mănăstiri și diboli. Care sunt acolo, nu-i vorbă, doar că nu definesc Țara Lăpușului în totalitate!
