Comuna Băiuț ar trebui protejată și considerată defavorizată, dat fiind urmările și urmele lăsate de minerit acolo. Sunt 26 de ani de când s-a închis mineritul și, spre deosebire de alte localități, Băiuțul încă plătește serios. Și nu numai el, ci și vecinii.
În prag de sărbători, Băiuțul a cunoscut un nou episod de poluare, cu ape de mină, de la aceeași mină Brainer, cică ecologizată și închisă. Revenind acolo, am vrut să vedem în ansamblu tot ce a rămas ca “grea moștenire” în Băiuț. Înainte de toate, trebuie spus și adevărul: la intervenția pentru îndepărtarea pericolului, la Brainer, au intervenit pompierii voluntari si autoritățile locale, pe final au apărut câțiva de la mină, cu… un șarpe de desfundat o amărâtă de țeavă ce fusese de mult depășită ca debit. După datină, au venit să plimbe țeava prin întreprindere. La Brainer, peste an, urmele anterioarelor deversări fuseseră „savant” ascunse, sub un strat de piatră concasată.
Acum, e iar dezastru, musai să aducă altă piatră să ascundă și ce e acum! Urcând prin sat, spre munte și spre fostele mine, vezi plin de construcții miniere părăsite. Nu le dau, nu le vând, le lasă să putrezească. Apoi, sunt alte două guri de mină, ce nu deversează chiar ca Brainerul, dar nici bine nu fac.
În amonte de mine, râul care este deja Lăpuș, format din Izvorul Alb și cel Negru, e o apă perfectă de munte, ce vine cu repezișuri. Acolo, Lăpușul are și o cascadă, singura după cunoștința noastră. Cu apă limpede. În aval de mine, chiar și când e curată apa, ea nu pare, dat fiindcă valea e roșie, după atâta vasarâș deversat peste ani.
Cobori din Băiuț, iar dincolo de Strâmbu e alt binecunoscut punct de poluare activă, iazul de steril de lângă drumul județean, care are deja lac deasupra și deversează direct în Lăpuș, pe sub drum. Înainte de ieșirea din comună, râul arată trist, iar pe linia dreaptă dinainte de intersecția cu Poiana Botizii, pe mal de râu e un loc „preferat” de aruncat gunoaie menajere, cu sacii. „Las să-i ducă apa!”
Revenim însă la drumul județean. Anul trecut, auzeam nu doar de promisiuni, ci chiar de o certitudine a finanțării modernizării drumului județean 109U, de la Băiuț spre Botiza, peste Munții Lăpușului, pe la releul de la Văratec. Aici, variantele auzite în sat sunt împărțite. Ba că s-au făcut măsurători, ba că s-au apucat de treabă, ba că au venit, s-au uitat și au plecat. Cert este că situația juridică a drumului e stranie, e parțial silvic și parțial drum de exploatare al minei, doar declarativ e județean. L-am parcurs anii trecuți până sus, de-o săptămână iar, parțial. Nu e reabilitat, nu e nici măcar schițat cu un buldozer. De la releu spre Săpânța e impracticabil, nici măcar cu 4×4, în vremuri cu noroi sau zăpezi, în urma exploatărilor forestiere.
Dar drumul e rău încă din Băiuț. De unde se termină asfaltul din zona locuită (încă, pentru că am numărat zeci de case nelocuite sau părăsite), e drum mineresc de beton- rupt, crăpat, dificil. Apoi, drum de piatră și de pământ, și el greu circulabil. Din păcate, de acel drum se leagă singura speranță de renaștere a Băiuțului, o pârtie de schi ce are un presupus investitor și e așezată exact pe traseul acelui drum deocamdată greu practicabil, iarna mai deloc.
