Reîntâlnire la patru zile • Dinamo București – Știința Explorări Baia Mare

0
88

Faza a doua a campionatului Diviziei A1 la volei masculin va debuta azi, 9 martie. Cu meciul dintre Dinamo București și Știința Explorări Baia Mare, echipele de pe locurile 2 și 7 la finalul sezonului regulat. Primul meci se va juca în Sala Dinamo începând cu ora 18.
Celelalte trei partide din această fază contând pentru primul tur se vor disputa în 11, 12 și 14 martie. Meciul 2 se va disputa în 25 martie, iar dacă scorul general va fi egal, 1-1, partida decisivă este programată pe 1 aprilie pe terenul echipei mai bine clasate.
Dinamo și Explorări se vor reîntâlni la câteva zile după ce s-au duelat și în ultima rundă a sezonului regulat, întâlnire în care băimărenii s-au descurcat minunat și au revenit de la 0-2. Bucureștenii vor dori acum să răzbune acel 3-2, dar mai mult să-și simplifice ecuația calificării în faza următoare, obiectivul trupei din Ștefan cel Mare fiind încoronarea cu titlul de campioană. Știința Explorări a mers în capitală să joace cel mai bun volei și să repete, dacă poate, isprava din polivalenta băimăreană.
Meciul 1 va fi arbitrat de Robert Toader și Cris­tian Dumitrescu, iar observator FRV este Traian Marinescu.

Programul meciurilor din Play-Off, primul tur
• Joi, 9 martie: Dinamo București – Știința Explorări Baia Mare (ora 18) • Sâmbătă, 11 martie: Arcada Galați – SCM Zalău (ora 19) • Duminică, 12 martie: Steaua București – CSM Constanța (ora 15, TVR 3) • Marți, 14 martie: SCMU Craiova – Rapid București (ora 16.30).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.