În perioada 23-28 martie, la Bat Yam (Israel) au avut loc un turneu internațional de sambo cadeți și juniori I și un turneu internațional de judo. Printre sportivii lotului României s-au numărat și două componente ale CSM Baia Mare.
Vineri s-a desfășurat concursul de sambo – cadeți, unde surorile Rus (CSM Baia Mare) au obținut două medalii – Alexandra argint la 59 kg și Anamaria bronz la 65 kg. Sâmbătă, la concursul de sambo – juniori I, Anamaria a cucerit aurul la 65 kg, iar Alexandra, argintul la 59 kg.
La turneul internațional de sambo au participat peste 200 de sportivi din nouă țări.
Duminică a avut loc turneul internațional de judo, cu peste 350 de participanți. Anamaria Rus a cucerit argintul la 63 kg, iar Alexandra bronzul la 57 kg.