Evaluarea Națională 2023 • 76,2% dintre candidați au obținut medii mai mari de 5

0
131

Ieri, 28 iulie, au fost publicate primele rezultate înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională în perioada 19-22 iunie. În Maramureș, procentul mediilor mai mari de 5 este de 76,2%.
• 34 de note de 10 la română, 34 note de 10 la matematică
La proba de Limba și literatura română, au participat 3.513 absolvenți ai clasei a VIII-a, dintre care 2.771 au obținut note mai mari sau egale cu 5 (promovabilitate 78,87%). În continuare, la proba de Matematică, au participat 3.501 absolvenți, dintre care 2.605 au obținut note mai mari sau egale cu 5 (promovabilitate 74,40%). De asemenea, la proba de Limbă și literatură maternă au participat 147 de absolvenți, dintre care 143 au obținut note mai mari sau egale cu 5 (promovabilitate 97,27%).
Totodată, în județul nostru, s-au înregistrat 34 de note de 10 la proba de Matematică și 34 de note de 10 la proba de Limba și literatura română.
• 832 de candidați cu medii între 1 și 4,99
La sesiunea din acest an, nu au fost candidați eliminați în județul Maramureș.
Pe tranșe de medii, între 1 și 4,99 s-au situat 832 de candidați. Cu medii între 5 și 5,49 figurează 258 de candidați, iar între 5,5 și 6,49 sunt 254 de candidați. 265 de candidați au medii între 6,5 și 6,99, iar 280 au medii cuprinse între 7 și 7,49. Alți 280 de candidați au bifat medii între 7,5 și 7,99, în vreme ce 318 candidați au medii în tranșa 8-8,49. În continuare, 339 de candidați au obținut medii între 8,5 și 8,99, iar 282 – între 9 și 9.49. Cu medii între 9,5 și 9,99 figurează 142 de candidați.

• 8 candidați au încheiat examenul cu media generală 10

Nu în ultimul rând, 8 (opt) candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece), aceștia provenind din următoarele unități de învățământ: Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare – 2, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare – 2, Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare – 1, Școala Gimnazială „Mircea Vulcănescu” Bârsana – 1, Școala Gimnazială Nr. 1 Moisei – 1, respectiv Școala Gimnazială Nr. 18 Baia Mare – 1.

• contestații mai pot fi depuse și în cursul zilei de astăzi

Rezultatele au fost publicate în centrele de examen/ unități de învățământ și pe site-ul dedicat prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat.
Contestațiile mai pot fi depuse și în cursul zilei de astăzi, 29 iunie, în intervalul orar 8-12.
Candidații care depun/ transmit contestațiile completează, semnează și depun/ transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/ reprezentanții legali ai candidaților minori.
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.