• Termenul limită pentru înscrieri este 1 octombrie
Ajungem MARI, cel mai mare program educațional pentru copiii instituționalizați din România, începe o nouă campanie de recrutare de voluntari care să vină în sprijinul celor 20 de copii din Baia Mare, Sighetu Marmației, Ardusat și Satulung. Copiii au nevoie de 20 de oameni buni care să le devină prieteni, modele, pe care să se bazeze în momente importante din viața lor.
Conform datelor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, peste 42.000 de copii se aflau în sistemul de protecție specială la sfârșitul anului 2022. Dintre aceștia, 12.000 de copii cresc în afara unui mediu familial, în instituții de stat: centre de plasament, căsuțe și apartamente de tip familial și au nevoie cel mai mult de ajutor.
Voluntarii schimbă cu pași mici lumea copiilor abandonați
Copiii din sistemul de protecție își trăiesc viața cu griji, frici și anxietate. Simt că nu au putere să meargă mai departe și să lupte cu traumele emoționale.
De 9 ani, peste 10.000 de voluntari și-au dedicat 3 ore pe săptămână din timpul lor pentru a ajuta copiii instituționalizați să se integreze în societate, să aibă o viață mai bună. Îi ajută la teme, merg cu ei la muzeu, dau mai departe pasiunea lor, îi duc la antrenamente. Le oferă iubire, încredere și afecțiune.
„Am adunat în cei 9 ani peste 520.000 de ore de voluntariat pentru copiii din sistemul de protecție. Pentru noi, nu e doar un număr, ci șansa reală ca acești copii să aibă o viață mai bună. Am văzut copii care și-au descoperit pasiunea cu ajutorul voluntarilor, iar acum au transformat-o într-un job. Copii care au intrat la liceu sau la facultate cu note foarte bune. Au învățat să aibă încredere în ei, doar pentru că cineva i-a ascultat, a stat de vorbă cu ei și i-a susținut. Avem copii care au ieșit din sistemul de protecție și au devenit ei înșiși voluntari” – Viviana Nicolae, Vicepreședinte Ajungem MARI.
Ce trebuie să ştii dacă vrei să devii voluntar Ajungem MARI
Copiii au mare nevoie de implicare și stabilitate. Voluntarii care se alătură programului trebuie să rămână cu ei o perioadă mai îndelungată, să nu dispară brusc din vieţile lor. Orice modul de voluntariat dedicat copiilor şi tinerilor aflaţi în sistemul de protecţie durează 8 luni, din 15 noiembrie 2023 până în 30 iunie 2024. Voluntarii ar urma să-și petreacă 3 ore pe săptămână cu copiii, în format fizic, oferindu-le ajutor la teme, meditații, șansa la o viață normală și viitor. Copiii au nevoie de pregătire școlară, consiliere vocațională, excursii, și mai presus de orice, de un prieten.
Vârsta minimă de recrutare este de 16 ani, fără limită superioară de vârstă. Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulți, studenți sau liceeni care au în comun dorinţa de a ajuta copiii abandonați. Ei devin pentru copii nu doar profesori și prieteni mai mari, ci și modele în viață, pentru că vrem ca tinerii și copiii noștri să se simtă acceptaţi şi încurajați mereu.
Cum te înscrii în familia de voluntari Ajungem MARI
Oricine își dorește să se alăture poate aplica în programul de voluntariat până pe 1 octombrie pe https://www.ajungemmari.ro/
devino-voluntar/.
Voluntarii vor trece printr-un proces de selecţie şi pregătire. Nu se dau teste de cultură generală, dar sunt etape menite să ajute în procesul de selecție a oamenilor potriviţi, care înţeleg angajamentul și sunt decişi să le fie alături copiilor pe termen lung. La finalul modulului, voluntarii pot alege să continue munca alături de copiii instituționalizați.