Ziua Artistului Plastic Băimărean a fost sărbătorită luni, 5 mai, la Centrul de Artă Contemporană „Colonia Pictorilor” Baia Mare. Un eveniment de suflet, cu multă emoţie şi cu o proiecţie imersivă ce a prezentat într-un mod inedit lucrările „Artistului Anului 2025”.
Ziua Artistului Plastic Băimărean celebrează 22 de ani de tradiție și inovație, fiind un proiect emblematic al Filialei Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Inițiat în 2004 de Ioan Angel Negrean, pe atunci președinte al filialei, și de Tiberiu Alexa, membru în consiliul director, acest eveniment continuă să pună în lumină contribuțiile semnificative ale Școlii Băimărene de Pictură.
O componentă deosebită a proiectului este Premiul „Artistul Anului 2025”, acordat în parteneriat cu Municipiul Baia Mare și Consiliul Local Baia Mare. În acest an, premiul i-a fost acordat pictorului Valentin Itu, ca recunoaștere a activității sale artistice de excepție. Înmânarea premiului a fost precedată de o prezentare imersivă a creației sale, un concept inovator, realizat pentru prima dată în Baia Mare. Echipa care a realizat această prezentare include Laura Teodora Ghinea, Anamaria Stanciu, Alin Hereș (imagine), Ștefan Chira (coloana sonoră) și Horațiu Simon (tehnic).
Valentin Itu s-a născut în anul 1955, în Ciubanca, Cluj. Absolvent al Universității de Nord Baia Mare, Facultatea de litere, secția de arte plastice, specializarea Pictură, promoția 2004. Valentin Itu este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.