“Era ca un tată pentru noi. În sufletul nostru, al familiei, rămâne ca un mare ierarh și un tată sufletesc”, așa își începe șirul amintirilor despre Înaltpreasfințitul Justinian Chira, preotul Ioan Rus, de la Biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Ortodoxă Mintiu, Protopopiatul Năsăud. Părintele Ioan Rus l-a cunoscut pe episcopul Justinian de când acesta era arhiereu-vicar la Cluj. Părintele din Parohia Ortodoxă Mintiu era fiu de preot, iar tatăl lui îl lua la ședințele preoțești. De atunci l-a descoperit pe episcopul plin de bunătate și simplitate care nu pregeta să facă celor din jur câte un mic dar: uneori era un zâmbet, o vorbă de încurajare, un sfat duhovnicesc sau chiar câte o cruciuliță, iconiță sau bani.
“Fiind fiu de preot, mergeam cu tatăl meu la ședințe la Protopiat, la Năsăud. Îmi plăcea mult să merg cu tatăl meu care era preot în Tărpiu. Și acolo, la conferințele preoțești, la ședințe, l-am văzut pe Preasfințitul Justinian. Aveam vreo 5-6 ani, primeam mereu câte o cruciuliță și de la el și de la Preasfințitul Teofil (n.r. PS Teofil Herineanu, episcopul Clujului), el avea o pușculiță de piele din care scotea cruciulițe și ne împărțea la biserică, la protopopiat. Apoi au fost câteva vizite pastorale pe care Preasfințitul Justinian le-a făcut la parohia tatălui meu, la Tărpiu”, a relatat preotul Ioan Rus.
Legătura sufletească cu Înaltpreasfințitul Justinian s-a întărit și mai mult în anii adolescenței atunci când tânărul Ioan Rus a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din București. Interesant este că a plecat la seminar cu binecuvântarea arhierească primită de la episcopul-vicar, Justinian Maramureșanul.
“Am primit binecuvântare de la Preasfințitul Justinian să merg la seminar la Arhiepiscopia Bucureștilor. Așa era regula. Nu puteai să mergi fără binecuvântare. Aveam o mătușă în Dâmbovița care voia să mă înfieze și am mers acolo să învăț. Am făcut seminarul între anii 1986-1991”, a adăugat preotul din Mintiu.
În timpul studiilor de la Seminarul Teologic Ortodox din București, părintele Ioan Rus l-a văzut în repetate rânduri pe Preasfințitul Justinian. Venea la ședințele Sfântului Sinod, iar în postul Crăciunului participa la concertul de colinde. La final, Preasfințitul își chema lângă el, copiii, pe seminariștii din Ardeal și le dăruia bani pentru a-și cumpăra ce aveau nevoie.
“Venea Preasfințitul Justinian la ședința Sfântului Sinod și împreună cu alți ierarhi participa la concertul de colinde, înainte de Crăciun. Stătea acolo, frumos, în primul rând, ne asculta. La final, când se termina concertul de colinde ne chema pe noi care eram ardeleni. Eram 3 ardeleni în acel an: eu, un alt coleg de aici și unul din zona Maramureșului, Simon Ștefan. Pe noi ne binecuvânta mereu. Ni se adresa simplu. Parcă era tatăl nostru, nu era mare deosebire între tata și el, ni se adresa cu dragoste, cu căldură. Un om deosebit. < Unde-s copiii mei, ardelenii mei? Să vină la mine>, rostea PS Justinian. Ne binecuvânta cu mare drag și întotdeauna ne dădea câte ceva. Erau bineveniți acei bănuți pentru că era final de trimestru, noi veneam acasă, luam pentru frați, pentru părinți, mici daruri de Crăciun. Așa l-am cunoscut pe PS Justinian Maramureșanul”, rememorează părintele Ioan Rus.
Preotul din Mintiu păstrează în inima lui imaginea “păstorului” plin de dragoste asemenea lui Hristos.
“Chiar făceam comparație cu Preasfințitul Roman Ialomițeanul care avea 90 de ani. El stătea în curtea seminarului și era foarte sever, cunoștea toată rânduiala pe de rost. Dacă greșeam ne corecta, fără să aibă carte în mână. Nu aveai voie să greșești, trebuia să stai drept ca în armată. Era mare diferență între el și Preasfințitul Justinian care era caracterizat de bunătate, căldură sufletească, omenie, era ca un tată pentru noi. A rămas și acum ca un tată. Preasfințitul Justinian era foarte simplu ca PS Vasile Someșanul, de la Cluj. Se asemănau foarte mult în bunătate, în dragoste, simplitate. Nu mergeai cu teamă la el, că e episcop, îi săruți mâna, se uită urât, că eu așa eram învățat de la București. Am prins perioada când veneau din Grecia arhierei. Cântam și imnul în greacă, știai că vine cineva foarte important. Când venea el, nu era așa, era ceva simplu, te făcea să te simți aproape ca și el. Nu era nicio scară între noi și dânsul. Simțeai legătura de fiu-tată. Așa era și PS Vasile Someșeanul. Și PS Vasile Târgovișteanul (născut în Maramureș, în Satu Nou de Sus), care mi-a fost rector la București, tot așa era. Îți impunea respectul văzându-I chipul, gesturile, auzindu-i vorbele. Preasfințitul Justinian vorbea așa de simplu și frumos încât nu puteai să fii rău. Erai cuminte și ascultător doar văzându-l”, a mai rememorat părintele Ioan Rus.
Preotul năsăudean a mai accentuat faptul că, în misiunea sa preoțească, a încercat mereu să pună în practică sfaturile primite de la bunul “păstor de suflete”, ÎPS Justinian Maramureșeanul. “Când eram seminarist îmi amintesc ce ne spunea el: să fim preoți buni, să îl slujim pe Dumnezeu, să ne facem datoria”.
Chiar și acum, după atâția ani de la întâlnirile avute cu ÎPS Justinian, preotul Ioan Rus îi poartă o dragoste și o recunoștință adâncă. Este convins că rugăciunile ierarhului au contribuit și la una din minunile întâmplate în viața de familie. Timp de 10 ani, familia părintelui nu a avut copii. Abia după un deceniu în viața familiei preotului a apărut o fetiță care acum e absolventă de Medicină. Așa că, legătura sufletească cu ÎPS Justinian a devenit și mai puternică, în timp. Părintele Ioan Rus obișnuiește să meargă deseori la Rohia, la mormântul ierarhului maramureșean. Spune că și-a făcut un obicei, să își lase mașina la poalele dealului și apoi urcă pe jos până la mănăstire. “Simțim o dragoste când mergem până la mormânt și când ne întoarcem de acolo. Simțim din plin ajutorul și binecuvântarea ÎPS Justinian”, a concluzionat părintele Ioan Rus.
