Încă o emoție de toamnă! În urmă cu 44 de ani, marele poet Nichita Stănescu îngâna, urcând pe Ulița Bisericii din Desești, propriile versuri: „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta…” Așa a ajuns în fața mărețului stejar din inima satului. L-a îmbrățișat și ne-a spus: o, ce copac noduros! Sub acest semn, din acel octombrie, a început aventura poeziei la Desești. Vreme multă, dar o vreme câștigată. Se vede și după felul în care au reacționat scriitorii din țară, care, toamnă de toamnă, și-au făcut cărare spre satul binecuvântat, de două ori, de prezența marelui poet Nichita Stănescu. Da, l-am luat pe Nichita simbol al valorii lirice, cel care a construit un nou limbaj poetic în literatura contemporană.
Cu câțiva ani în urmă, în curtea casei mele părintești din Desești, poetul elvețian Andreas Saurer m-a întrebat: cum se face că într-un sat maramureșean i se poartă atâta respect lui Nichita? Care nici măcar nu este născut în Maramureș. Cum îl știam pe Andreas un istoric, un redutabil jurnalist la Berner Zeitung, am suspectat că întrebarea lui are un substrat sociologic, mai ales că a scris o carte despre satul românesc. I-am limpezit nedumerirea. I-am spus că simbolul valorii lirice, întrupat de Nichita, m-a fascinat încă din tinerețea mea literară. Și nu am greșit, deoarece prezența lui la Desești a fost chemarea, îndemnul și pentru alți mari poeți români și străini.
Dicționarul scriitorilor care au călcat iarba satului este voluminos. Luminos de mare. Întrebarea prietenului elvețian, care și-a lansat cartea de debut în Maramureș, m-a întors înapoi, prin vreme. Tot într-o zi de octombrie, din anul 1979, poetul celor 11 Elegii a trecut prin poarta satului Desești. Era o zi frumoasă de toamnă. Veneam dinspre Sighetul Marmației. De o parte și alta a drumului, livezi cu meri. Autobuzul cu scriitori mergea încet. Pe Valea Marei am întâlnit căruțe trase de cai, ori de bivoli. V-am provocat cu această atmosferă deoarece, la un moment dat, autobuzul s-a oprit în vecinătatea unei splendide livezi.
Am intrat în acel rai real. O lume de scriitori și darul pământului. Culegeau mere Nichita Stănescu, cu soția lui Dora, Damian Necula, Laurențiu Ulici, Dinu Flămând, Gelu Ionescu, Aurel Pantea, Ioana Crăciunescu, menestrelul Tudor Gheorghe. O imagine de neuitat. Am ajuns la Căminul cultural. Lume multă! Din sat și din împrejurimi. Am avut sentimentul că nu prea au rămas prea mulți pe la casele lor. Nichita a fost o legendă în timpul vieții. Amfitrionul serii a fost dascălul Vasile Fodoruț, care a consemnat în a sa Cronică despre prima trecere a poetului prin sat. Atunci am botezat cu Nichita manifestarea: „Serile de Poezie de la Desești”.
De ce? Deoarece el era laureatul Serilor de poezie de la Struga, așezare macedoneană de pe malul lacului Ohrid. Botezul manifestării s-a întrupat printr-o îmbrățișare. Poetul, îmbrăcat într-un pulover gri, a recitat, cu gesturi largi, mai multe poeme. Laurențiu Ulici intervenea, din când în când, pentru a provoca la lectură și alți poeți invitați. Apoi a urmat jocul deseștenilor, animat de dascălii Vasile Pop-Taina și Petre Verdeș. Eram aproape de Nichita când a fost luat de vârtejul jocului. Cum era firesc, nu-i cunoștea regulile. A găsit o soluție salvatoare: contratimpul. Așa, în veselia aceea înverșunată, Nichita s-a simțit în ritmul lui. A fost acceptat de feciori, pe când băteau aprig bărbătescul. Profesorul Andrei Făt a observat felul lui Nichita de a se integra în lumea jocului maramureșean.
Mi-a lăsat ca mulțumire pentru acea seară cuvinte rămase în tezaurul de simțire al satului, câteva poeme aurite de polenul locului. Înainte de a veni la Desești, i-am scris lui Nichita o scrisoare, pe care o încheiam așa: „prietene întru cuvânt, cărările nu te vor lăsa singur, că aici e frig și ceea ce este frumos vederii și simțirii poate să ție loc de cămașă. Cu venirea ta pe la noi, cuvintele nu vor locui în melancolie.” Mi-a răspuns: „Maramureșul, după părerea mea, este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume pe care am putut să le văd vreodată.”
Astăzi, 13 octombrie, la Desești, spiritul lui Nichita ne va uni pe cei care doresc să ia lumină de la Cuvânt. Invitat de onoare al „Serilor de Poezie de la Desești”, unde se înmânează Marele Premiu Nichita Stănescu, este scriitorul George Vulturescu. Cu sprijin pentru reușita manifestării de la Consiliul Județean Maramureș. Înaintași întru premierea pe covorul de iarbă din curtea mea părintească au fost: Ana Blandiana, Adam Puslojic, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu, Moshe Itzhaki, Ion Mureșan, Horia Bădescu, Szentmartony Janos, președintele Uniunii Scriitorilor din Ungaria, Nichita Danilov… Lista este mai lungă. Mi-am adus aminte de un distih al lui Laurențiu Ulici, criticul literar care a sprijinit substanțial Poezia la Desești, scris pe poarta satului: „Poetul când pleacă ne lasă pe lume/ Mai goi cu o carte, mai plini cu un nume.” A venit toamna să descânte și astăzi, poezia la Desești.
• O fotografie pentru istoria literaturii. La decernarea Marelui Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești, în 2015, poetei Ana Blandiana, pe covorul de iarbă, i-au fost alături: sculptorul Ioan Marchiș, primarul Gheorghe Bohotici, regretatul ing. Anton Rohian, fost prefect al județului, poetul Gheorghe Pârja, gazda manifestării, poetul Moshe B. Itzhaki, din Israel, criticul literar Gheorghe Grigurcu, poetul Ion Petrovai, prozatorul Ioan Groșan.
