La Hideaga, sâmbăta trecută, a avut loc o manifestare bine închegată, dăruită muzicii și poeziei, pornită din sufletele sensibile ale doamnei Ioana Mailatescu și domnului Ion Săcălean. Am fost și eu de față. Alături, profesorul Florian Roatiș, avea o carte care mi-a reținut atenția: „Petre Dulfu în revista Bibliotheca septentrionalis”, despre care a vorbit la acea întâlnire. După discurs, dr. Florian Roatiș mi-a dăruit cartea. Am văzut că selecția textelor îi aparține, iar coordonarea lucrării este asigurată de dr. Teodor Ardelean, directorul Catedralei Cărții din Baia Mare, care poartă numele lui Petre Dulfu. Am citit cartea, alcătuită din articole documentare și evocatoare despre personalitatea celui născut în Tohat. După lectură m-am întrebat: câți dintre noi știm adevărata dimensiune intelectuală a lui Petre Dulfu? Cred că suficient de puțini.
Ca să nu dau vina pe alții, vă mărturisesc sincer că și eu am aflat multe fapte ale acestei personalități complexe, pe care nu le știam. În prefața cărții, domnul Teodor Ardelean vorbește despre lumina luminătorului Petre Dulfu, așa că numele lui pe edificiul băimărean e probabil cea mai aleasă cinstire, pe care marele povestitor, fără seamăn în deceniile de iluminare populară, și-a pregătit-o lucrând la vers, la rimă. La mesaj, la incantație, la zicală, la morală și înțelepciune, într-o operă cu virtuți perene incontestabile. Domnul director Ardelean socotește că “în istoria recentă, Petre Dulfu stă bine fixat lângă Eminescu, Goga, Coșbuc, Urechia, Barițiu, Istrati, iar noi, cei care reprezentăm prezentul și un important fragment de trecut al instituției patronate de Petre Dulfu, am găsit de cuviință să edităm lucrarea de față.”
Să se știe că Petre Dulfu, cel care străjuiește cu numele său Efigia Bibliotecii Județene maramureșene, a trecut în rândul eternității Neamului Românesc, în urmă cu șapte decenii. Profesorul Ștefan Vișovan, cercetător științific la Biblioteca Județeană, publică un documentar despre viața și activitatea patronului spiritual al amintitei instituții. S-a născut la 10 martie 1856, în Tohat – Maramureș. Urmează școala primară și primele șase clase ale ciclului secundar la Baia Mare, iar clasele a VII-a și a VIII-a la Cluj. Aici se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, unde, în anul 1881, obține diploma de doctor în filosofie, cu o lucrare despre activitatea literară a lui Vasile Alecsandri, redactată în limba maghiară. Atât studiile primare și secundare, cât și pe cele universitare le-a parcurs în limba maghiară, limba oficială atunci în Transilvania. În ciuda acestui fapt, Petre Dulfu și-a însușit, prin trudă independentă, o vastă cultură românească, mai ales în domeniile literaturii, pedagogiei și filosofiei. Splendidă îndârjire identitară!
După terminarea studiilor, se stabilește la București, unde devine profesor. Pentru un an, ajunge și la Turnu Severin. Întors la București, se afirmă ca un ilustru pedagog, ca scriitor de mare talent și ca traducător. Este în legătură cu mari oameni de cultură ai acelei vremi: B. P. Haşdeu, Ioan Slavici, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuță, Alexandru Odobescu, Barbu Delavrancea etc. Știa mai multe limbi străine: franceza, latina, germana, maghiara. A fost și un recunoscut traducător. A elaborat lucrări importante de etică și morală filosofică. De estetică, precum și manuale de limbă română. A fost membru titular al Academiei Române. Vectorul popularității lui Petre Dulfu rămân Isprăvile lui Păcală, o carte în care autorul și-a pus în valoare exercițiul artistic al limbii române, iar limpezimea întâmplărilor fascinează. Hazul și buna dispoziție însoțesc cititorul pe tot parcursul lecturii. Este o dovadă că poporul nostru și în condiții neprielnice nu și-a pierdut umorul.
După cum aprecia Ștefan Vișovan, alături de caracterul popular și național, creațiile lui Petre Dulfu poartă amprenta unei mentalități profund creștine, personajele sale apelând frecvent la Dumnezeu. Cei 50 de autori, care depun mărturie în această antologie despre personalitatea Omului din Tohat, sunt o sursă importantă, pentru cei interesați, de a compune frumusețea unei minți strălucite, exprimată în multe domenii. Am scris acest text și pentru a îndemna trecătorii, când ajung în fața Bibliotecii Județene din Baia Mare, să facă un gest de reverență. Cei care îi deschid porțile, și nu puțini, desprind înțelepciunea cărților și a altor activități mirabile. De la cei mici, până la cei mari. Da, domnule Ardelean, cu asemenea oameni se face durată în cultură. De fiecare dată, când mă aflu sub cupola Catedralei Cărții, oficiez, în felul meu, rugăciunea pentru Limba Română. Că minunate sunt foloasele învățăturii!
