Preotul Vasile Borca, o viață în slujba lui Dumnezeu și a semenilor (I) • „Tot ceea ce gândește, ce vorbește, ce înfăptuiește preotul trebuie să facă în numele lui Hristos”

“Pieptul fiecărui preot este plin de «răni» de care multă lume nu știe. Noaptea și ziua el are de luptat cu duhurile rele, cu patimile, cu răutatea noastră…”, spunea arhiepiscopul Justinian Chira.
De cele mai multe ori credincioșii nici nu bănuiesc zbuciumul lăuntric al celor care au fost aleși de Dumnezeu să slujească în Sfântul Altar, să dezlege păcatele penitenților sau să le sădească în inimi să­mân­ța cuvântului dumnezeiesc. Printre cei aleși de Dumnezeu pentru a îndeplini această misiune sfântă, cea a preoției, se numără și părintele Vasile Borca. În simplitatea și smerenia sa, părintele Vasile Borca nu a căutat niciodată să iasă în evidență. Dar cum Dumnezeu scoate mereu “lumina de sub obroc”, preotul Vasile Borca a fost numit de curând cetățean de onoare al Municipiului Baia Mare. Și pe bună dreptate, căci grea și luminoasă i-a fost slujirea, dar a știut mereu să urmeze încurajarea transmisă chiar de Hristos: “Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”. Despre părintele profesor dr. Vasile Borca, arhiepiscopul Justinian Chira sublinia că “a avut un rol deosebit în viața Bisericii Ortodoxe, în general, dar mai ales în viața Sfintei Episcopii a Maramureșului și Sătmarului”. Pe lângă inițiativa construirii unor biserici din Baia Mare și cel care a contribuit la finalizarea lucrărilor în cazul unor locașuri de cult din municipiu, părintele prof. dr. Vasile Borca este ctitorul învățământului religios ortodox din Baia Mare, este inițiatorul revistei Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, “Graiul Bisericii Noastre” și al revistei Ortodoxia Maramureșeană”.

De la copilul simplu de la sat, la viața de seminarist și student la Teologie în mari orașe universitare

Pr. V. B.: Casa noastră era lângă Biserică, Aveam o legătură strânsă cu credința, cu evenimentele religioase, cu frecventarea bisericii. Îndrăgeam de mic copil să merg la Biserică, îndrumat de părinții mei. Trăiam momentele acelea din cadrul Sfintei Liturghii ca ceva ieșit din comun, ceva înălțător sufletește. Am fost cooptat chiar din clasele primare să îl ajut pe preot la slujbe, să cânt la strană. Cântam la strană, făceam și pe paracliserul. Aproape zilnic mergeam la Sfânta Liturghie, în zilele de sărbătoare și duminicile. Am avut în sat, preoți cucernici. Mi-a plăcut și școala foarte mult. Mi-a plăcut mult cartea. Eram coleg cu băiatul directorului, am fost colegi în clasele primare, gimnaziale. Țin minte că directorul m-a reliefat la serbarea de final de an în fața celorlalți. Și când s-au împărțit premiile, au precizat: premiul I pentru elevul Borca Vasile. Și ca să vedeți că merită îi dau ziarul să citească. Și am citit. La muzică și desen nu prea aveam calități, aici mă trăgeau notele în jos.
R: La un moment dat v-ați gândit să mergeți la Seminar. Ce v-a motivat să faceți această alegere?
Pr. V. B.: Îmi plăceau științele umaniste, limba română, istoria, geografia. Și bineînțeles partea religioasă. În clasă aveam catehism, aveam Sfânta Scriptură și lecturam. Preoții care erau acolo în vecini mă îndrumau să citesc din Sfânta Scriptură, tatăl meu era curator. La noi în sat era preot, fostul părinte protopop al Băii Mari, Gavril Mociran. Era un om distins, popular, sociabil, un om care s-a ocupat de pastorație, a fost și un cântăreț foarte bun, a înființat un cor. La noi în sat se colinda de Crăciun, se mergea cu Viflaimul. Părintele Gavril Mociran a fost foarte preocupat de viața spirituală și culturală a satului. L-am îndrăgit și m-am apropiat de el. Și el m-a îndrăgit, așa că mi-am făcut curaj și i-am spus dorința mea, că vreau să urmez seminarul. Eram prin clasa a VII-a. Părintele Mociran a zis: bine, avem în vedere treaba aceasta. A continuat: să știi că ai de învățat foarte mult, e concurență mare, nu-i ușor. Aveam în casă doar Noul Testament. M-a rugat să merg la preotul din satul vecin, Desești să îmi împrumute Biblia. Știu că în vara dintre clasa a VII-a și a VIII-a am citit toată Biblia. Am și conspectat, am extras câteva idei de acolo. Mi-a prins foarte bine. Mai țin minte că prin clasa a VII-a a avut loc sfințirea bisericii din sat. A venit episcopul Valerian Zaharia, țineam de Oradea, atunci. Am fost impresionat de slujba sfințirii. Era vorba să îmi dea să țin toiagul la Sfânta Liturghie, dar eram mai timid și am refuzat. Părintele Mociran m-a prezentat episcopului, i-a spus de dorința mea de a urma seminarul. M-a binecuvântat și mi-a dat câteva sfaturi cum să mă pregătesc. Între timp s-a schimbat situația, Maramureșul a trecut în eparhia Clujului. Era episcop, Preasfințitul Teofil Herineanu. Când a venit vremea examenelor la seminar, părintele Gavril Mociran care deja era transferat cu jumătate de normă la secretariat la Protopopiatul Baia Mare și era preot paroh la Bozânta Mare, m-a luat la el în gazdă, mi-a dat materiale de învățat. Și m-am pregătit intens pentru admitere. Am învățat și câteva cântece religioase. Trebuia să pregătim un cântec religios și unul patriotic. Era concurență mare atunci. Am fost vreo 50 de candidați pe 3 locuri destinate eparhiei Clujului. Mi-a ajutat Dumnezeu și am fost admis.
Ce e surprinzător… Eu eram un copil timid, retras. În timpul examenelor am primit un curaj între ceilalți colegi, eram foarte încrezător, am avut un curaj deosebit pe toată perioada examenelor. Răspunsurile au fost bune. M-a trecut și la muzică și am fost admis. Bucuria a fost foarte mare. La examene am fost îmbrăcat în port tradițional, cu cămășuță, pieptar. Bibliotecara m-a reparat acolo: măi, ăla cu pălărie, de unde ești? Cred că și asta mi-a dat curaj. Am fost doi din Maramureș, admiși, eu și Ioan Dunca, preot din Șieu. Examenul a fost prin septembrie, școala a început în octombrie. În prima zi de școală a venit la mine un băiat de pe Valea Izei și i-a spus la tata: uncheșule dragă, va trebui să își schimbe băiatul hainele, să își ia uniformă școlară. Și m-am conformat. A fost plăcut, încântător, în atmosfera aceea religioasă. În Postul Crăciunului se colinda, la masă se făceau rugăciuni. Aveam program zilnic de rugăciune și de sport. La 6 fără un sfert dimineața se dădea deșteptarea, la 6 trebuia să fim gata, spălați și coborâți în curte. Trebuia să facem sport, un sfert de oră. Să știți că și azi recurg la acele exerciții fizice, mă ajută să mă mențin mai mobil, mi-a intrat în sânge.
R: Cum a fost adaptarea, ați plecat de la sat și ați nimerit tocmai în Cluj-Napoca.
Pr. V. B.: Dorul de casă era greu de stăpânit. Scriam scrisori acasă. A trecut greu până a venit prima vacanță. Nu aveam bani să merg mai des acasă. A trecut. Am făcut 5 ani la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.
R: Apoi ați plecat la Sibiu.
Pr. V. B.: Mi-am continuat studiile la Sibiu, la Institutul Teologic Universitar din Sibiu. Știu că în acea vară, părinții mei refăceau casa, era mult de lucru. Dar mă retrăgeam în șură și învățam. Și a dat Dumnezeu că am fost admis și acolo. A fost frumos și acolo, dar legăturile cele mai strânse le-am păstrat cu colegii din seminar.

Școlit de profesori de talie națională și internațională

R: Ați avut parte de dascăli deosebiți. Să ne amintiți câteva nume.
Pr. V. B.: Am avut parte și la seminar de profesori de elită, majoritatea cu două licențe, cu studii la Roma, Paris. Profesorul de latină și greacă, era licențiat la Roma. Profesorul de limba română era și profesor universitar. În facultate am avut profesori de elită, cu doctorate în Cernăuți, Atena, Paris. Erau profesori de talie națională și internațională. De exemplu, profesorul de istorie bisericească universală, Milan Șesan, la Istoria Bisericii Ortodoxe Române. L-am avut ca profesor pe academicianul Mircea Păcurariu, la teologie dogmatică, profesor Isidor Todoran, unul din cei mai mari dogmatiști. După un an s-a pensionat și în locul lui a venit un alt titan, doctor în Teologie, Ioan Ică. La lucrarea de licență l-am avut coordonator. La susținerea lucrării de licență m-a evidențiat. Președintele comisiei era Preasfințitul Teofil Herineanu. M-a lăudat în fața lui, că am o lucrare deosebită, că dau speranțe mari pentru Biserică. De altfel din anul IV m-a tot îndemnat să continuu cu doctoratul. Un alt profesor cu studii la Atena, Grigore Marcu, un biblicist de excepție, un om deosebit, era impresionant în modul lui de a vorbi, de a se plimba, de a gesticula. Erau atât de atractive cursurile lui încât te mirai când se termina ora, ai fi vrut să se prelungească discuția.
(va urma)