Noi servicii sunt oferite pentru beneficiari la Centrul de Zi al Asociației Esperando, unde, vineri, 5 iulie, a avut loc inaugurarea spațiului destinat Atelierelor Integrate Esperando.
Este un spațiu accesibil și adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități, în care se vor desfășura diferite ateliere pentru ca acestea să poată dobândi sau dezvolta abilități pentru o viață independentă și activă, abilități tehnice/practice, pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții.
”Se vor organiza ateliere educaționale, de mișcare/sport, de artă și creație, de tehnologii, de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut etc. La acestea se vor realiza, la o scară mai mică, produse precum: lumânări, mărțișoare, ornamente ceramice, obiecte decorative, bijuterii handmade etc. Vor fi și activități de cusut, țesut, împletit, de socializare, dans ș.a.m.d. Activitățile vor fi adaptate pentru a fi accesibile persoanelor cu nevoi speciale, în funcție de particularitățile fiecărui caz, și se vor desfășura sub îndrumarea personalului specializat. De asemenea, vor fi diversificate pentru a cuprinde o paletă cât mai largă de posibilități de dezvoltare pentru participanți” – transmite Esperando.
Atelierele se adresează persoanelor cu dizabilități neurofizice, din familii, dar și din sistemul de protecție.
”Ca o noutate, dorim să implicăm și persoane vârstnice cărora le-ar face plăcere să petreacă timpul alături de beneficiarii noștri, în calitate de voluntari sau beneficiari, astfel creând o punte între generații. Beneficiile acestui tip de activități sunt multiple, contribuind la incluziunea socială, dezvoltarea personală, creșterea încrederii în sine, îmbunătățirea sănătății fizice și mentale, stimularea creativității etc.” – mai arată Esperando.