Crâmpeie din viaţa arhiepiscopului Justinian Chira
Fostul protopop al Ţării Năsăudului, părintele Ioan Dâmbu, a accentuat că arhiepiscopul Justinian Chira este cel care a ţinut la un nivel înalt duhul Rohiei. În vremea lui de „păstorire” s-au ridicat ziduri, dar s-au adăugat „cărămizi” şi la formarea duhovnicească a monahilor şi a mirenilor care au călcat pragul vestitei mănăstiri maramureşene.
„A fost o personalitate a vieţii noastre bisericeşti care a ţinut mănăstirea Rohia, a zidit şi sufleteşte şi cu cărămizi. Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia este azi o floare a mănăstirilor din România care păstrează încă umbra şi statura nemăsurabilă a arhiepiscopului Justinian Chira”, a punctat preotul Ioan Dâmbu.
Totodată, Înaltpreasfinţitul Justinian Chira este cel care a avut curajul să îl primească pe Nicolae Steinhardt în mănăstire. Lui i se datorează ceea ce a devenit ulterior scriitorul trecut prin temniţele comuniste. De asemenea, arhiepiscopul Justinian a avut legături cu importanţi oameni de cultură, cu mari personalităţi ai vieţii bisericeşti.
”Justinian avea legături cu mari oameni de cultură ca Ioan Alexandru, Dumitru Stăniloae etc. Ceea ce a făcut pentru Nicolae Steinhardt este un gest de apreciat şi de reţinut pentru întreaga cultură română. Cu Ioan Alexandru a avut o relaţie de părinte şi fiu. Ioan Alexandru a fost un om incomparabil, nu numai ca poet, ci ca profesor, ca om cu credinţă mărturisitoare. Rohia a dat culturii române aceşti doi oameni mari şi odată cu cultura şi Bisericii”, a conchis părintele Ioan Dâmbu.
Pentru fostul protopop al Năsăudului, arhiepiscopul Justinian Chira rămâne un reper.
”Pentru mine rămâne un reper. Un om al faptei. Te poţi ruga mult dacă nu faci fapte bune, nu ai făcut nimic. Cum spunem, când te rogi trebuie să ştii că şi Dumnezeu se roagă cu tine, pe de o parte, iar pe de altă parte, rugăciunea e ceea ce faci după ce te rogi, te poţi ruga până îţi crapă genunchii dacă atunci când te ridici te întorci la păcat. Învăţătura lui era demnă pentru orice mărturisitor al lui Hristos, indiferent din ce zonă provenea, era pentru orice om căutător de Dumnezeu, dar mai ales pentru sufletul maramureşeanului pe care se plia perfect”.
Părintele Ioan Dâmbu mai păstrează şi acum în inimă şi în minte un moment unic din întâlnirile sale cu omul lui Dumnezeu, Înaltpreasfinţitul Justinian, un om mărunt la stat, dar mare la sfat şi mai ales un titan al iubirii.
“Am fost odată la Bârsana. Era şi Patriarhul Daniel acolo. La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Justinian era atât de obosit, de sleit de puteri, fiind înaintat în vârstă, încât l-au dus pe braţe doi tineri. Înainte de a intra în chilie a spus poporului de acolo: pe toţi de aş putea v-aş cuprinde la piept şi v-aş duce pe toţi în Rai, înaintea mea. Nu am auzit doar eu cuvintele acestea, le-a auzit multă lume. De aceea îmi e dor de Dumnezeu şi îmi e dor de oameni. Mi-e dor de toţi oamenii din lume pe care nu i-am văzut demult. Fără oameni consider că nu sunt nimic. Îmi e dor de Preasfinţitul Justinian. Un om mic de statură s-a împărţit la atâta lume şi a rămas întreg”, a conchis preotul Ioan Dâmbu.
