Tineri „de aur” ai Maramureșului
Maria Tepei este una dintre tinerele care reprezintă cu cinste Maramureșul și, implicit, România. La cei 26 de ani ai săi, maramureșeanca este doctorand tocmai la Amsterdam. A optat pentru unul dintre cele mai complexe interdisciplinare care îmbină cunoștințele de informatică cu cele de filologie, lingvistică computațională și procesarea limbajului natural. Chiar și denumirea stârnește numeroase semne de întrebare celor care nu sunt deloc familiarizați cu această ramură a lingvisticii. Maria Tepei afirmă că specializarea matematică și informatică pe care a urmat-o la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” i-a fost de mare ajutor în alegerea opțiunii sale doctorale. În plus, tânăra a fost fascinată mereu și de disciplinele umane, dovadă că în timpul școlii a fost premiantă la fazele naționale ale olimpiadelor de limba și literatura română și limba germană. După absolvirea liceului, Maria a studiat la Facultatea de Litere din București, iar la finalizarea studiilor de licență a decis să se înscrie la cursuri masterale în lingvistică la Universitatea din Amsterdam, după care a urmat un al doilea program de master în „Voice Technology” la Universitatea din Groningen. Meticuloasă și extrem de serioasă în tot ce face, Maria, o fire sociabilă și veselă, găsește timp și pentru activități recreative. Așa că, în timpul liber, pictează, urmează cursuri de dans și mai nou a devenit manichiuristă cu acte în regulă.
R: Ești absolventa unui profil real la Colegiul Național “Gheorghe Șincai”, dar ai decis ca la finalizarea liceului să urmezi un profil uman. Ce te-a motivat să faci o schimbare radicală în ce privește opțiunea pentru studiile universitare?
M. T.: Opțiunea nu este, de fapt, atât de radicală precum pare la prima vedere. Într-adevăr, am absolvit Colegiul Național „Gheorghe Șincai” într-o clasă de matematică-informatică, o decizie rațională luată la momentul respectiv pentru a-mi menține opțiunile de viitor cât mai diverse, și una pe care nu am regretat-o niciodată. Însă, am fost încă din gimnaziu atrasă de limba română și de limbile străine, am continuat să explorez această pasiune și în anii de liceu (în ciuda profilului real) și am hotărât în sfârșit, odată cu anii de licență, să îmbrățișez cu totul această realitate și să studiez în continuare limbile română și germană la Facultatea de Litere din București. Cu toate că am ales Facultatea de Litere din iubire pentru studiile literare, mi-a fost de ajuns primul curs de lingvistică generală din anul I ca să-mi dau seama că aceasta e, de fapt, direcția pe care vreau să o urmez, și am continuat pe acest drum odată cu studiile de master la Universitatea din Amsterdam, unde m-am specializat în lingvistică computațională și procesarea limbajului natural – vorbit și scris. Se pare că profilul de matematică-informatică și-a avut și el rostul, în cele din urmă…
R: A contat în alegerea ta faptul că pe parcursul studiilor gimnaziale și liceale ai fost olimpică la limba română?
M. T.: Într-o oarecare măsură, da, a contat – a fost în primul rând o confirmare utilă a potrivirii mele pentru acest domeniu de studii. De asemenea, munca suplimentară pe care o necesită participările la olimpiadă a fost un binevenit exercițiu de responsabilizare și, probabil, prima ocazie cu care am descoperit că rezultatele mele pot să ajungă pe atât de departe pe cât au mers eforturile și timpul investit anterior.
R: Revenind la facultate, cum au fost pentru tine anii de studenție pe care i-ai petrecut în capitala României?
M. T.: Decizia de a studia la București a venit pe neașteptate și într-un mod profund intuitiv. Eram foarte hotărâtă să studiez la Cluj și aș fi fost admisă fără examen la Litere, în baza unui examen de limbă pe care îl obținusem în liceu. Întâmplarea a făcut însă că am fost într-o scurtă vizită la București în iarna clasei a XII-a, iar cele trei zile petrecute acolo au fost mai mult decât suficiente pentru a mă întoarce hotărâtă să studiez și să locuiesc acolo. Pentru mine, anii petrecuți la București au fost printre cei mai frumoși de până acum, în plan atât profesional, cât și personal – gălăgia, vibrația și continua mișcare care caracterizează capitala mi se păreau fascinante și îmi alimentau setea tipic tinerească de a intra în hora unui oraș viu și a încerca sa-mi fac un rost printre „cei mari”.
R: Nu te-ai limitat la facultatea din România, ci a existat un moment în care ai realizat că vrei ceva mai mult. Și ai ales o altă destinație pentru a te forma intelectual și profesional. Care a fost următoarea destinație și ce te-a determinat să mergi în direcția aceasta?
M. T.: Am absolvit studiile de licență în vara anului 2020, vremuri profund marcate de începuturile pandemiei COVID-19. Pe de o parte, mă bucuram de siguranța unui loc de muncă într-o multinațională, pe de alta, îmi doream să îmi continui studiile la București. Din păcate, programul masteral în lingvistică al UB – sau al oricărei alte universități din România – nu oferea ceea ce căutam eu. Astfel, atât din dorința de a găsi un program cu adevărat pe placul meu, cât și dintr-o nevoie sufocantă de a-mi lua viața de la zero după un an pe care îl percepusem drept stagnant și debusolant, am început timid să mă orientez spre universități străine și am aplicat în mai multe orașe, printre care și Amsterdam. Câteva luni mai târziu, aterizam la Amsterdam cu două geamantane și o inexplicabilă convingere că sunt unde trebuie. Am revenit astfel la dorința de a studia lingvistică prin studiile masterale de la Universitatea din Amsterdam, după care am urmat un al doilea program de master în „Voice Technology” la Universitatea din Groningen.
R: În prezent, studiezi în Olanda. În comparație cu viața universitară din România, cum e atmosfera în universitățile olandeze?
M.T.: Cred că prima diferență pe care am observat-o este modul în care profesorii din universitățile olandeze se raportează la studenți, prin comparație cu școlile românești. Nu a fost ușor, spre exemplu, să mă obișnuiesc să mă adresez cu prenumele unor profesori respectați, cunoscuți sau înaintați în vârstă, fiind obișnuită cu o situație foarte diferită în România, unde am avut chiar experiența de a nu mi se răspunde la un email important, deoarece nu inclusesem toate titlurile necesare în formula de adresare de la început. O altă diferență majoră mi s-a părut faptul că nu am avut în Olanda profesori care să dicteze chiar și o propoziție. Scopul cursurilor nu a fost de a transfera informații de reprodus la examen, ci temele erau mult mai deschise, și accentul cădea mereu pe eforturile individuale ale fiecăruia de a procesa informația așa cum îi este de folos și așa cum îl interesează. Apoi, cred că Olanda a beneficiat de o societate și de o clasă politică ce tratează universitățile și mediul academic cu mai mult respect, un privilegiu de care universitățile din România nu cred să aibă parte, din păcate. În același timp, trebuie notat că e incert viitorul mediului academic în Olanda, în special odată cu noul guvern conservator, ale cărui proiecte legislative includ tăierile masive de fonduri alocate universităților, precum și restricționarea numărului de studenți internaționali prin reducerea semnificativă a programelor de studii predate în limba engleză. (va urma)