În Rozavlea • Reîncadrarea șomerilor în câmpul muncii

0
32

Proiectul „Dezvoltare profesională pentru un viitor sustenabil”, depus în cadrul apelului privind sprijinirea persoanelor neîncadrate în câmpul muncii, a fost admis și va fi finanțat prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – anunță primăria.
Acest proiect are ca obiective generale următoarele: sprijinirea, pe o perioadă de 36 de luni, a 300 persoane dezavantajate pe piața muncii, apte de muncă, din Maramureș, cu accent pe șomeri, șomeri de lungă durată, tineri cu vârsta de peste 30 de ani, persoane cu dizabilități, persoane din zone rurale care nu sunt ocupate și/sau trăiesc din agricultura de subzistență, persoane cu vârsta peste 55 de ani, precum și alt tip de persoane vulnerabile, prin furnizarea măsurilor integrate de servicii de consiliere, orientare și mediere pe piața muncii, îmbunătățirea nivelului de competențe și servicii de formare profesională continuă.
Beneficiarii vor putea participa la programele de calificare profesională, de evaluare și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, pentru următoarele ocupații: bucătar, barman, ospătar (chelner). Apoi în construcții: dulgher; faianțar; fierar-betonist; mașinist la mașini pentru terasamente (ifronist); zidar, rosar-tencuitor; zugrav.
În urma absolvirii acestor cursuri vor primi și o diplomă de calificare, recunoscută atât în țară, cât și în străinătate (Occident).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.