Sara Hidegcuti are 17 ani și este elevă în clasa a X-a F, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare, la profilul științe sociale. Spune că a ales să învețe la acest liceu pentru că „am simțit că mă va ajuta în aprofundarea materiilor umaniste, care mă fac să mă simt în elementul meu”. Adolescenta s-a calificat la Olimpiada Națională de Religie, competiție care s-a desfășurat în 23 aprilie la Bacău. Este de părere că fără Dumnezeu, viața e lipsită de sens și spune că e esențial ca tinerii să se raporteze la divinitate. Sara nu e pasionată doar de religie, ci de toate disciplinele umaniste. În plus, se dovedește creativă și în ce privește scrisul. De asemenea, iubește lectura, fiind „un mic șoarece de bibliotecă”.
„Olimpiada școlară poate reprezenta un punct de plecare spre descoperirea sau cunoașterea lui Dumnezeu în alte domenii”
R: Este olimpiada școlară o posibilitate de a extinde și către alte domenii cunoașterea despre Dumnezeu?
S.H.: Cunoștințele despre Dumnezeu se pot extinde oricând și în orice împrejurări, deci și în cadrul olimpiadei școlare. Dumnezeu este pretutindeni în jurul nostru. Oriunde ne uităm putem să-L găsim pe El și vă vedem minunile creației Lui, împrejurări ce ne oferă posibilitatea de aprofunda cunoașterea lui Dumnezeu. Orice studiu, orice aprofundare sau pregătire care presupunea citirea unor pasaje biblice, învățarea unor lecții cu caracter moral și religios duc la cunoașterea lui Dumnezeu. Olimpiada școlară poate reprezenta un punct de plecare spre descoperirea sau cunoașterea lui Dumnezeu în alte domenii, pentru că El este peste tot și în toate așteptându-ne doar pe noi să-L descoperim. Viața noastră este ca un cerc, ea pornește de la Dumnezeu, se întoarce la Dumnezeu și tot parcursul ei este Dumnezeu, trebuie doar ca noi să vedem și să ne minunăm de acest lucru care, desigur, pentru mulți trebuie să înceapă de undeva. De ce nu chiar de la o olimpiadă școlară? Nimeni nu știe cum lucrează Dumnezeu.
R: Ce rol ocupă credința în viața ta?S.H.: Un rol esențial, vital chiar aș putea spune. Începi să înțelegi lumea altfel când o privești prin ochii credinței. Lucrurile care, în mod normal, nu fac sens, par nedrepte sau nepotrivite, prin credință ele capătă sens, aduc liniște sufletească și te încurajează să ai încredere în Dumnezeu chiar și cu cele mai mărunte lucruri din viața ta. Dumnezeu este Aliatul meu la orice examen, la orice test, la orice concurs sau olimpiadă. Nu am ajuns în faza națională a Olimpiadei de Religie pentru că am fost cea mai bună dintre candidați, chiar dacă comisia de corectare asta ar spune probabil. Am ajuns aici pentru că așa a vrut Dumnezeu, Acela fără de care nu am vrut să merg în sala de examen și Cel care mi-a purtat de grijă de fiecare dată. De aceea, fiindcă L-am văzut lucrând de atâtea ori în viața mea, pentru că am văzut răspunsurile la rugăciunile mele, nu pot să nu mă strădui, căci nu de fiecare dată reușesc, să privesc cu credință înainte și să nădăjduiesc că „toate lucrurile lucrează spre binele celor ce Îl iubesc pe El.”.
„Munca elevului și sprijinul lui Dumnezeu sunt două lucruri complementare”
R: Cât de important este pentru un elev de a se raporta în viața sa la Dumnezeu și implicit la poruncile Sale?
S.H.: Foarte important. Esențial aș zice. Orice elev care învață constant și este silitor cred că ar putea să recunoască faptul că nu de fiecare dată când a învățat, și chiar a învățat mult, a avut și rezultate pe măsură. De multe ori Dumnezeu este „piesa lipsă” sau „omisă” din calculele noastre. Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptății și al muncii. El nu ne-a spus niciodată să nu mai muncim, să căutăm căi mai scurte, dar nici să ne bază pe bunătatea Lui necondiționată. Munca elevului și sprijinul lui Dumnezeu sunt două lucruri complementare, nu pot funcționa corect una fără cealaltă. Desigur, cei care își obțin rezultatele prin alte mijloace își iau în mâini propria situație, dar nimeni nu le garantează reușita constantă. Pentru acești elevi, care mai târziu o să devină adulți în toată firea, o să continue așa. Iar de cele mai multe ori cu cât urcă acești oameni mai sus folosind cărăruțe mai scurte, cu cât ajung mai în vârf, cu atât este mai dureroasă căzătura de pe acele „piscuri” ale succesului pe care le-au cucerit nedrept. Însă, când vorbim de ajutorul lui Dumnezeu nu putem avea impresia că El, în iubirea Lui necondiționată, ne-ar ajuta atâta vreme cât noi nu ne facem partea și datoria noastră și nu căutăm să păzim și să împlinim poruncile Sale. Noi, dacă suntem credincioși și ne considerăm copii ai Bisericii, trebuie să stăm sub ascultare de poruncile Tatălui nostru și să nu nesocotim învățăturile Bisericii care ne arată cum să le punem în practică.
R: Știu că ai optat și pentru alte olimpiade școlare. Mai exact la ce discipline te-ai mai înscris?
S.H.: Am mai participat și la Olimpiada de Limba și Literatura Română, respectiv Olimpiada de Cultură și Spiritualitate. Dacă aș fi putut aș fi putut aș fi participat și la cea de istorie, dar nu a fost să fie. Am ajuns la etapa județeană la ambele olimpiade, dar nu am mers mai departe.
R: În afară de religia ortodoxă ce alte discipline școlare îți plac?
S.H.: Îmi plac cam toate materiile care țin de filiera umanistă. Pentru română am arătat un interes aparte și, după spusele doamnei mele învățătoare, chiar talent spre scriere și interpretare. Cărțile mi-au dezvoltat un anume spirit critic pe care îl manifest în aproape orice domeniu. Pe lângă limba și literatura română, îmi place foarte mult istoria și tot ce are legătură cu ea. Domnul meu diriginte este profesor de istorie și nu contenește în a mă fermeca de fiecare dată cu frumusețea acestei materii, acestei povești aflată în continuă transformare. Geografia și limba engleză îmi plac și ele, mă descurc bine la școală și pot spune că le prind repede. Totuși, nu pot spune că sunt atât de pasionată de ele cât sunt de română sau istorie. (va urma)
