Motive de mândrie pentru toată comunitatea sigheteană. O unitate de învățământ din municipiu a înregistrat o premieră națională. Școala Gimnazială „George Coșbuc” din Sighetu Marmației a devenit prima școală din România certificată ca «Școală a Încrederii», într-un moment aniversar când unitatea de învățământ împlinește 60 de ani. „Această recunoaștere este rezultatul unei viziuni moderne asupra educației, a muncii susținute, a respectului reciproc și a implicării reale în formarea unui mediu școlar bazat pe siguranță emoțională, colaborare și dezvoltare armonioasă. Ați demonstrat că învățământul poate fi un spațiu al încrederii, empatiei și excelenței”, a spus Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației.