O săptămână de neuitat pentru copii la Centrul Rivulus Pueris

0
11

De o nouă săptămână inedită au avut parte copiii care au participat la activitățile de vară organizate de Centrul Rivulus Pueris, din subordinea Direcției de Asistență Socială.
În a două săptămână de tabără, cei mici au participat la activități care i-au ajutat să învețe, să exploreze și să se bucure de copilărie în cea mai frumoasă formă a ei. Fiecare zi a adus ceva nou și special, într-un program atent gândit pentru a le hrăni curiozitatea, creativitatea și bucuria de a fi împreună. În spatele fiecărui zâmbet a fost un cuvânt de încurajare și o activitate gândită cu grijă.
„Împreună am reușit să creăm o mică lume în care copiii s-au simțit apreciați, înțeleși și iubiți. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără implicarea și dăruirea celor care au ales să fie parte din povestea noastră. Le mulțumim din inimă pentru căldura, răbdarea și bucuria cu care i-au înconjurat pe copii”, au spus organizatorii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.