Sindicaliștii din învățământ condamnă decizia guvernanților de a amâna plata banilor câștigați în instanță

0
42

Sindicaliștii din învățământ solicită deblocarea imediată a plăților aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice. Liderii federațiilor sindicale condamnă decizia guvernanților prin care a fost amânată pentru 2026, achitarea acestor sume și spun că ne aflăm în plină „dictatură guvernamentală”.
„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret condamnă ferm decizia Guvernului de a amâna pentru anul 2026 plata tranșelor aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, care fac obiectul plății eșalonate și care ar fi trebuit să fie plătite odată cu salariile pentru luna septembrie. Aceasta în condițiile în care, în luna septembrie, s-au solicitat uni­tă­ților de învățământ calcule, situații, explicații, iar fondurile pentru plata hotărârilor judecătorești era deja în conturile inspectoratelor școlare, colegii fiind chiar anunțați că vor primi drepturile cuvenite și așteptate de ani de zile”, precizează liderii de sindicat într-un comunicat de presă.
Sindicaliștii îi critică dur pe guvernanți, arătând că „ceea ce face Executivul este fără precedent și că România nu mai este un stat de drept! Suntem în plină «dictatură guvernamentală». Este o continuare a bătăii de joc la adresa salariaților din învățământ, după măsurile iresponsabile luate împotriva sistemului educațional prin Legea nr. 141/2025”. În același document se mai arată că acești bani nu sunt un „cadou”, ci un drept recunoscut în justiție, toate sumele câștigate de organizațiile sindicale din învățământ pentru membrii lor în ultimii 15 ani fiind supuse plății eșalonate prin acte ale Guvernului.
În acest context, sindicaliștii amenință că „refuzul Executivului de a acorda drepturile legitime colegilor noștri nu va rămâne fără consecințe”. Cele două federații au decis ca în 7 octombrie, de la ora 11, să picheteze sediul Ministerului de Finanțe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.