În timp ce noi stăm cu ochii pe Guvern și pe ce ne mai coace, în timp ce mijim ochii să vedem Luminița de la capătul tunelului, se petrec mutații în zona economică a Maramureșului. NU, nu parcurile industriale mult promise, sunt ele binevenite, dar nu prea adie vânt de super-producție și angajări masive în acea zonă, ca să fim sinceri. Pe alocuri însă se petrec mutații.
Inițial, suspiciune, confirmată apoi de oameni din zonă, acum confirmată de colegi din presă: o firmă chineză, prin interpuși, a preluat controlul asupra Combinatului Romplumb. Inițial, au luat o parte din teren, foarte strategic, cea de la gard, unde era depozitul de rămășițe după exploatare.
De acolo s-a deschis o poartă, s-au încărcat TIR-uri care au plecat cu acel rest de la prelucrare, plin de plumb oricum din cauza tehnologiei învechite folosite odinioară. Acum, chinezii au la dispoziție minereul, au cumpărat cu 5,2 milioane euro fabrica în ruină, printr-o firmă din Pantelimon, Ilfov condusă de un chinez și e asociat cu firmă chineză din Hong Kong.
Apoi, cu titlu de veste bună, orașul Târgu Lăpuș a primit o gură de oxigen prin parteneriatul cu firmă turcă ce va construi cel mai mare parc fotovoltaic din Ardeal pe 200 de hectare, pe pășunea vacilor de deasupra orașului, localizată cumva deasupra Răzoarelor/Lighetului. Capacitatea va fi de 200 MW, investiția de 100 milioane euro, speranțele autorității locale sunt la angajări cât de serioase în parc (de obicei nu se întâmplă, e totul foarte computerizat), mai ales că orașul suferă după închiderea producătorului de mobilă Taparo.
Dar vestea e una excelentă, anterior avuseseră loc negocieri de gen cu firmă germană, discuțiile se blocaseră la faza în care investitorii acceptau turme de oi să pască în zonă, nu și de vaci cum sunt de fapt acolo, pentru că aveau de ridicat prea mult panourile și costurile creșteau. Se pare că s-a ajuns la un compromis undeva, pe drum.
În fine, a treia observație din zona economică: linii de cale ferată și dormitorul CFR Marfă din Baia Mare sunt scoase la vânzare. Se adaugă un teren de 1,4 hectare, linii, macazuri etc. PAE Baia Mare se numește „activul”, e sub sechestru ANAF, pe strada Gării nr 4. Interesant este că există șansa ca prin vânzare să se cumpere blana ursului de pe gard, pentru că atât Recea, cât și Chechișul au terenuri în zonă cerute și încă neretrocedate.





























Mda , chinezii știu să frece lampa în stil mercantil … Cumetre , unde vezi tu ruine și rest de plumb , un ochi format vede : curent , gaz, apă , canalizare , linie ferată etç. , adică într-un cuvânt Infrastructură …
No bace alex , amu tot moloz și ruine vezi ?! …