Șanse egale la Educație: „După 10 ani, copiii din Pirita nu mai sunt segregați la grădiniță”

0
46

Eforturile Asociației Pirita Children, alături de cele ale reprezentanților Direcției de Asistență Socială (DAS) Baia Mare, de a asigura micuților din categoriile vulnerabile un acces echitabil la grădiniță, dau roade. Anul acesta, 37 de copii din Pirita vor merge la 5 grădinițe din Baia Mare.

„Înseamnă că, după 10 ani, se întâmplă în sfârșit ceea ce ar fi trebuit să fie garantat de la bun început: acces echitabil, nediscriminatoriu și fără segregare la educația timpurie pentru fiecare copil. Doar că acest proces a durat 10 ani. Și, dacă a durat «doar» 10 ani, este pentru că Asociația Pirita Children, împreună cu colegii de la Direcția de Asistență Socială Baia Mare, am fost zi de zi, timp de 10 ani, alături de părinți, copii și educatori. Pentru că, altfel, un părinte dintr-o comunitate precum Pirita nu trece nici măcar de poarta grădiniței de unul singur. Nu pentru că nu își dorește educație pentru copilul lui sau pentru că nu îi pasă. Ci pentru că, atunci când ai trăit ani întregi la marginea sistemului, instituțiile nu sunt întotdeauna locuri în care intri cu încredere. Uneori sunt locuri în care intri cu teamă, cu neîncredere și cu experiența unor uși care s-au închis înainte să apuci să explici ce ai nevoie. De aceea, anul acesta ne-am dorit ca lucrurile să funcționeze așa cum ar trebui să funcționeze pentru orice familie”, a mărturisit Claudia Costea, președintele Asociației Pirita Children.

Familiile copiilor care urmau să înceapă grădinița au fost sprijinite pentru a parcurge toți pașii necesari pentru înscrierea copiilor la unitățile de învățământ dorite. În plus, aceștia au fost însoțiți în momentele cheie, de reprezentanți ai asociației, pentru a face față eventualelor dificultăți sau provocări.

„Fiecare părinte a primit informația corectă, transparentă și la timp. A avut posibilitatea să discute în familia extinsă, să se sfătuiască și să aleagă o grădiniță fie în proximitatea comunității, fie în apropierea școlii la care merg deja copiii mai mari din familie. Au ținut cont și de cine a mai ales aceeași grădiniță, pentru ca propriul copil să poată fi alături de copii cu care se cunoaște, cu care se simte în siguranță și cu care se poate adapta mai ușor. Au pregătit dosarele. Au mers să le depună. Dar au cerut și ajutorul nostru pentru a-i însoți. Știu foarte bine ce înseamnă să te lovești de ostilitate instituțională. Știu cum arată prejudecata, discriminarea și rasismul. Apoi au așteptat rezultatele. Iar când le-au primit, s-au bucurat că li s-a respectat opțiunea”, a mai declarat Claudia Costea.

Din păcate, înscrierea la o unitate de învățământ nu este sfârșitul procesului, explică aceasta. Pentru familiile copilașilor, oferirea tuturor lucrurilor necesare pentru grădiniță este un adevărat efort, iar mulți părinți nu-și permit aceste costuri.
„Vestea bună este că începe o etapă nouă: copiii de grădiniță din Pirita nu vor mai fi segregați. Dar aici nu se termină povestea. De fapt, abia acum începe o discuție la fel de importantă: ce înseamnă, în realitate, participarea la educația timpurie? Pentru că înscrierea nu este același lucru cu accesul real. Iar accesul la grădiniță nu este echitabil dacă un copil este înscris, dar familia lui nu își permite costurile participării. În cazul celor 37 de copii din Pirita, am reușit să găsim soluții prin implicarea instituțiilor de la nivel local și prin felul în care am învățat să lucrăm împreună. Însă, un copil nu ar trebui să aibă nevoie de zece ani de muncă a unei organizații și a unor profesioniști din administrația locală pentru a avea acces firesc la grădiniță. Pentru că educația timpurie nu este un privilegiu. Este un drept”, a punctat Claudia Costea.

Oficialii Pirita Children au dat exemple concrete de cele necesare pentru copii caremerg la grădiniță. Astfel, 3 dintre cele 5 grădinițe au program prelungit, ceea ce înseamnă aproximativ 15–16 lei pe zi pentru masă. Una dintre grupe este organizată în sistem Step by Step, iar pe lângă costul mesei există și un cost de 100 de lei/copil pentru ajutorul de educatoare, care trebuie suportat de părinți. Copiii care merg la program scurt trebuie să aibă merinde, în timp ce toți copiii au nevoie de în­căl­țăminte, haine de schimb, rechizite și de produse de igienă.

„Statisticile pe care le-am găsit arată că, în România, aproximativ 1 din 5 copii cu vârsta între 3 și 6 ani nu frecventează grădinița. Iar explicațiile pe care le vedem noi, cei care suntem zi de zi în teren, sunt mult mai concrete decât orice statistică. Le vedem în faptul că uneori gră­di­nițele își aleg copiii, în barierele administrative, în neîncrederea dintre familii și instituții, construită în ani de experiențe dificile. Și le vedem, mai ales, în costurile care ajung să excludă tocmai copiii care au cea mai mare nevoie de educație timpurie”, a concluzionat Claudia Costea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.