Marți, 18 noiembrie, sub coordonarea polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au fost desfășurate mai multe activități pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Polițiștii au urmărit prevenirea și combaterea operațiunilor ilicite în domeniul transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat, precum și verificarea respectării prevederilor O.U.G. nr. 28 din 1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Astfel, au fost organizate trei filtre rutiere, fiind oprite și verificate 27 de mijloace de transport cu masă maximă autorizată mai mare de 2,5 tone.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, fiind dispusă și confiscarea unei sume de bani.
Valoarea sancțiunilor aplicate depășește 16.000 de lei.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare-Biroul Rutier și ai inspectorilor antifraudă din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Oradea.
Urmăriți naționali, depistați la Seini
La data de 18 noiembrie, polițiștii din Seini și cei din Tăuții-Măgherăuș, în baza unor activități operative pe care le-au desfășurat, au oprit pentru control o autoutilitară, care circula pe strada Eroilor din Seini.
Polițiștii au legitimat conducătorul autoutilitarei, precum și pasagerii acesteia, fiind identificați doi tineri de 18 și 25 de ani, pe numele cărora Judecătoria Sighetu Marmației a emis două mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Cei doi tineri au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
.png)






























