Campaniile electorale, din ultimele două decenii, jeleau că tinerii nu vin spre politică pentru a schimba societatea românească. Conceptul utilizat era: despărțirea de trecut! Poate mai puțini au observat că în primele partide conturate după 1989 au fost și oameni mai tineri, care au încercat să vadă mai limpede mersul lumii. Ce au făcut este mai greu să evaluez acum. Mulți nu au stat degeaba. Știu că unii au îmbătrânit în politică. Dar un partid, preponderent format din mai tineri, nu a fost până la USR. După trei ani de opoziție, fără mari compromisuri în Parlament, alături de PLUS-ul lui Cioloș, a obținut la alegerile europarlamentare din 2019 peste 22 la sută din voturi. Aproape de PSD. A fost cea mai izbutită performanță electorală. După serioase frământări interne de ordin doctrinar, care nu au încetat până astăzi, partidul s-a declarat de centru dreapta. Deși este înconjurat de aura promisiunilor, a noului în politica românească, a reușit, la alegerile locale, să câștige doar 45 de primării și nici un mandat de președinte de consiliu județean.
Liderul partidului, Dan Barna, a făcut și o declarație de intransigență: „Vom fi foarte fermi pe principiile pe care le-am susținut în campanie: integritate, intransigență, toleranță zero la nepotism, corupție sau lipsă de integritate.” Nu prea s-au decantat aceste dorințe întrucât erau de mână cu liberalii. Cu care sunt nevoiți să facă o bună guvernare locală. Mai sunt și excepții care nu întăresc regula. Ambițiile de la începuturi nu prea s-au făcut simțite. Este de înțeles. Cele două partide mari au traversat campania electorală de pe o platformă largă, bazându-se pe mulți primari aflați în funcție, uneori fiind luați cu împrumut mai ales de la PSD. Până acum, lupii tineri din politica românească nu au avut nici un primar sau consilier în țară. Cu excepția Bucureștiului, pe care și-au propus să-l salveze.
Deși nu au fost niciodată tentați de putere, candidații USR cu PLUS au cucerit un număr destul de mare de consilieri în mai multe județe. Partidul a doborât câteva rezultate răsunătoare. Este vorba de primăriile unor mari orașe. Sunt în vogă Timișoara și Brașovul. În cele două mari municipii, useriștii concurau cu liberalii. Noi știam că sunt în alianță, înțelegeri electorale care se respectă. Te pui cu lupii tineri? Ei mușcă din aliați și din părinții politici. Liberalii, vizați de detronare, au privit spectacolul cu detașare și înțelegere democratică. Deși au fost vizați frați liberali, au pus umărul la alungarea lor. Erau liberali vechi, domnilor! Îmi apare în minte pilda ciudată a pesediștilor, care, cu propriile mâini, în timp scurt, și-au dărâmat, în regim de urgență, două guverne. Timișoara, numită orgolios perla partidului liberal, a fost câștigată de Dominic Fritz, un userist cu plus, un neamț fără cetățenie română, dar cu drept european de a candida. L-a detronat pe liberalul Robu.
Liderilor liberali li s-a părut un primar învechit și cu prestație îndoielnică. Așa jertfă liberală mai rar de întâlnit! Asta da alianță! Lupii tineri au câștigat și Brașovul. Și aici a fost învins, prin votul poporului, un primar liberal. Se afla de prea multă vreme în funcție să mai aibă emoții de primar. Lupii tineri au mai avut câteva victorii. Candidații câștigători au fost recrutați din medii mai inedite. La Câmpulung Muscel a câștigat o fostă vedetă de televiziune, care are casă de vacanță în localitate. Nu au reușit la Iași, unde proaspătul liberal Chirică, fost pesedist, s-a dovedit mai iscusit. Nu au ratat, însă, două sectoare din București, care cântăresc mult în drumul spre putere al lupilor tineri. Sintagma, poate, nu este acum cea mai potrivită, deoarece mulți lupi tineri au mai îmbătrânit din cauza alergării după vânat.
Pentru prima dată, în scurta ei istorie, mica alianță a ajuns pe divanurile puterii. Multă lume așteaptă să vadă ce vor face, cum își vor respecta promisiunile. Pot face o altfel de politică, vor aduce noutăți? Totul va depinde de felul în care vor înțelege politica națională. Deja au început povești neplăcute despre noul edil al Timișoarei. S-au iscat în presă întrebări care te pun pe gânduri. Unele chiar neliniștitoare, fiindcă se referă la integritatea națională. Cam prematur cu concluziile. Promit să fac diferența între luciditate și faptul divers în politică. Țara are nevoie să fie guvernată. Și să nu ucidă noua opoziție. Mai ales în aceste vremuri tulburi. De aceea, e bine ca alianța de dreapta să nu se certe, să nu se atace reciproc și să dea convingerea că pot guverna împreună în interesul țării. Să nu repete experiența CDR ori DA.
Doctrina micii alianțe (USR-PLUS) încă nu este suficient conturată. Lupii tineri încă își caută un areal precis de viețuire doctrinară. Da, țara trebuie deschisă spre lume, dar să rămână Țară. Despre asta cu alt prilej.