Comuna Ariniş nu are deloc reţea de canalizare în sistem centralizat. Acesta este motivul pentru care autorităţile locale se zbat acum să implementeze un proiect ce ar rezolva problema. Până atunci, însă, lipsa utilităţilor de acest gen îndepărtează potenţialii investitori de comună, astfel dezvoltarea economică a zonei are de suferit.
Din păcate, un hop mare în realizarea canalizării este numărul de locuitori. Acesta reprezintă un criteriu important pentru eligibilitatea proiectului pe fonduri europene. Concret, localităţile cu sub 2.000 de locuitori au şanse minime de a accesa bani europeni. Cum comuna Ariniş nu ajunge la pragul minim în privinţa populaţiei, trebuie găsite soluţii de asociere cu localităţile învecinate: „Un proiect mare pe care dorim să-l implementăm este canalizarea în comuna Ariniş. Avem făcut deja proiectul tehnic, urmează apoi studiul de fezabilitate şi apoi să-l depunem. Prin proiect se urmăreşte introducerea canalizări practic în toată comuna. Aceasta reprezintă o bulină neagră pentru noi deoarece nu ne putem alinia condiţiilor de trai din Uniunea Europeană. Mai mult, pentru a atrage cât mai mulţi investitori, trebuie ca utilităţile să fie rezolvate, altfel ei nu vin. Proiectul, ca şi valoare, s-ar ridica la câteva milioane de euro. La asemenea sume, nici nu ne putem gândi să le acoperim din fonduri proprii, ci doar din bani europeni. De asemenea, sunt foarte scumpe toate documentaţiile: proiectul tehnic, studiul de fezabilitate, avize. Acum aşteptăm un răspuns. Am trecut acest proiect şi în master plan, dar din câte ştiu s-a pus în discuţie şi asocierea cu o altă comună, deoarece trebuie să fie minimum 2.000 de locuitori pentru ca proiectul să fie eligibil. Băiţa de sub Codru sau Asuaju de Sus ar fi cele două comune cu care ne-am putea asocia pentru a putea demara un asemenea proiect”, a declarat Sandu Ghiţă Muntean, secretarul primăriei Ariniş.
Cetăţenii, nemulţumiţi că nu au canalizare

Oamenii din comună sunt nemulţumiţi că nu au reţea de canalizare în sistem centralizat şi aşteaptă ca administraţia locală să le rezolve problema în acest nou mandat de patru ani: „Ne-ar trebui canalizare în comună ca să fim şi noi în rând cu lumea, că doar suntem în secolul XXI. Mă uit la cetăţenii din alte localităţi şi ei au de mult sistem de canalizare, trăiesc civilizat”, a spus George Pop. „Aceasta ar trebui să fie prioritatea numărul unu în comună: canalizarea! Nu de alta, dar sunt nişte condiţii minime, de trai decent, pe care primăria ar trebui să le asigure pentru cetăţenii ei. Nici investitori nu vin dacă nu le asiguri utilităţi complete”, ne-a explicat Ion C., un alt localnic.
Ar fi necesară şi o staţie de tratare a apei
Dacă la capitolul canalizare situaţia este complicată, la alimentare cu apă cei din comuna Ariniş stau mai bine. Totuşi, şi aici mai este de lucru în sensul că ar fi necesară o staţie de tratare a apei: „Avem două puţuri forate la mare adâncime, chiar aici în curtea căminului, şi încă unul sus lângă complex. Nu am avut probleme cu apa din cauza secetei până acum, însă ar fi nevoie şi de o staţie de tratare a apei, ca să ne aliniem la normele europene. Momentan apa nu este încadrată exact după norme, dar este bună, conform analizelor”, a spus secretarul primăriei.
Reabilitarea drumurilor comunale, în derulare

Mai multe proiecte începute anii trecuţi sunt încă în derulare. Astfel, atât alimentarea cu apă, cât şi asfaltarea drumurilor comunale continuă, în funcţie de disponibilitatea fondurilor alocate: “Avem o serie de proiecte începute în mandatul trecut şi care vor fi continuate. Unul dintre ele este legat de aducţiunea de apă în satul Tămăşeşti. În funcţie de fondurile pe care le primim şi noi de la Ministerul Dezvoltării, lucrările continuă. De asemenea, un alt proiect început de acum doi ani, de reabilitare a străzilor şi drumurilor comunale, este în derulare. Mai avem de făcut circa patru kilometri din total. Proiectul este realizat din fonduri proprii, dar şi de la minister, şi este în cuantum de 850.000 de lei”, a explicat Sandu Ghiţă Muntean.
Teren de sport în construcţie
Un alt proiect aflat în desfăşurare este construirea unei baze sportive, lângă şcoala gimnazială din Ariniş. Terenul va fi acoperit, cel mai probabil, cu gazon artificial, deoarece costurile sunt mai mici şi va fi dotat cu instalaţie de nocturnă. Investiţia se face din bugetul local, iar autorităţile locale speră ca până la începutul noului an şcolar să fie dată în folosinţă. Dar totul se rezumă la disponibilitatea fondurilor alocate pentru acest obiectiv. Principalii beneficiari ai investiţiei vor fi elevii şcolii din comună, care vor avea toate condiţiile asigurate pentru a face mişcare la orele de educaţie fizică.