În galeria personalităţilor maramureşene date uitării se înscrie şi Vasile Terente, poet, publicist, iniţiator şi conducător de publicaţii periodice, truditor pe tărâm cultural, culegător de folclor.
După Al Doilea Război Mondial, Vasile Terente s-a stabilit la Cluj. Era avocat. Eu l-am cunoscut în perioada 1975-1978. Locuia în centrul Clujului şi l-am vizitat de mai multe ori. Părintele revistei „Pagini culturale”, apărute la Sighet între anii 1926 şi 1929, îşi evoca trecutul cu patos şi cu talent literar. La una dintre întrevederile noastre, a scos din biblioteca-dulap colecţia revistei „Pagini culturale”. Am răsfoit-o împreună, şi-a readus în memorie multe amintiri despre scriitorii cu care a colaborat. Când i-am făcut propunerea de achiziţionare pentru Biblioteca judeţeană Maramureş, mi-a tăiat-o scurt: „N-o dau pentru nimic în lume!” Era bunul său cultural cel mai de preţ.
S-a născut prin 1900 şi a trecut la cele veşnice în 1987. Nu ne-a destăinuit prea multe date biografice, considerând că ele ţin de intimitatea vieţii proprii. Cităm dintr-o scrisoare, datată 15 august 1983: „Stimate d-le profesor. Înainte de apariţia revistei „Pagini culturale”, în 1926, la Sighet, împreună cu C. Ionescu-Olt şi Gr. Marin Slujeru, am înfiinţat, în 1924, revista „Căminul nostru”, care, în 1925, îşi mută redacţia la Bacău, continuând să apară până în 1928. Sunt mândru că am reuşit să atragem între poeţii colaboratori pe George Bacovia, N. Davidescu, iar între prozatori pe Liviu Rebreanu, Emil Gârleanu şi Gh. Brăescu. În revista „Pagini culturale”, ca şi în „Căminul nostru”, am publicat şi folclor. Am beneficiat de un colaborator foarte inteligent, care, ulterior, s-a impus în etnografia şi folclorul românesc, Ion Chelcea. Convins de valoarea şi frumuseţea folclorului maramureşean, am cules eu însumi producţii de la ţărani din mai multe sate maramureşene”.
Tonul expeditorului se schimba în epistolă când vorbea de atmosfera romantică şi patriarhală a Sighetului. „Sighetul avea iz de vechime şi de cronică, în monotonia lui, dar şi cu farmecul şi romantismul lui. Noi căutam să spulberăm monotonia prin cultură, iar eu am trudit ani îndelungaţi pe tărâm cultural. Eu am mai avut o cale de refugiu. Am fost şi june al condeiului şi june amorez. Şi vedeţi în fotografia pe care v-o dăruiesc că am fost fecior frumos, de îşi întorceau capul toate fetele frumoase după mine…”
Tonul devenea patetic când evoca oameni dragi sufletului său, cu care a trudit pe frontul scrisului şi culturii. „Numai arderea prea mare pentru poezie, pentru gazetărie, prea marele consum în faţa impasurilor, de care a avut parte, l-au răpit aşa devreme pe C. Ionescu-Olt, care a fost o stea luminătoare, stinsă prea de timpuriu. Ca poet a fost o liră bine acordată, şi ea amuţită odată cu poetul”. Cuvinte alese avea şi pentru Ion Bârlea, „truditorul cu hrisoave vechi din vremuri vechi, căci a fost şi un preot luminător”.
Epistola cuprinde şi rânduri despre ţărani: „Sunt neaoşi şi mândri la port şi la vorbă, mândri şi de obârşia lor, oricând gata să-şi arate diplomele date de împăratu’. Ei au creat o avere mare, cea la care noi îi zicem folclor”.
Reiese din cele scrise că Vasile Terente, acest om inteligent, cu suflet mare, deşi era avocat şi a lucrat în instanţele civile şi militare la Cluj, avea convingeri adânci în privinţa importanţei folclorului şi a nevoii de valorificare a lui.
De Sighet s-a dovedit ataşat şi prin frazele în care evocă Sighetul cultural interbelic, în care descoperea mândria de a fi făcut parte din galeria celor care au înfăptuit-o. „Apoi Sighetu a fost un fenomen. De atâtea publicaţii periodice câte au apărut în acest nu mare oraş patriarhal nu au avut parte nici oraşele mari, considerate adevăratele centre culturale ale ţării. Oameni inimoşi, unii dascăli, au dat impuls muzicii culte, muzicii corale, teatrului, precum şi muzeografiei etnografice, căci Gheorghe Vornicu a fost un foarte bun explorator al trecutului etnic al Maramureşului, prin muzeul pe care l-a realizat.”
În epistolele cuprinse în corespondenţa pe care am purtat-o cu Vasile Terente, îşi amintea de anii tinereţii sale, cu idile şi aventuri pe care le evoca cu talent, ceea ce ne determină să conchidem că acesta a fost scriitorul, gazetarul, truditorul pentru mai multă lumină şi omul Vasile Terente.
Pamfil BILŢIU
