Zimbrişorii se impun în faţa campioanei României

0
265

• CSM Baia Mare – CSŞ Bârlad 18-7 (7-7) •

La startul noii stagiuni, într-un nou format competiţional cu şase echipe de pe întreg cuprinsul ţării, CSM Baia Mare, echipă coordonată de cuplul Adrian Manolache şi Sione Vaiomounga, a debutat pe propriul teren în compania formaţiei moldave CSŞ Bârlad, campioană naţională la Under 16 şi 18 ani.
În ciuda impresionantei cărţi de vizită a oaspeţilor, zimbrişorii au dominat în proporţie de 90 % prima parte a jocului, deşi scorul la finalul primului mitan a fost unul nedecis – 7-7. Primii care au deschis scorul au fost gazdele, care au reuşit un prim eseu prin centrul Adrian Lucaciu. Căpitanul de echipă, Răzvan Manolache, transformă şi scorul devine 7-0. Urmează două lovituri de penalitate irosite de băimăreni, lovituri care ar fi clarificat în mare măsură datele problemei, însă contrar cursului jocului, pe final de repriză, la singura fază a bârlădenilor, în preajma buturilor adverse, aceştia restabilesc egalitatea. Văzîndu-şi anulate eforturile, zimbrişorii reiau de la zero actul secund, izbutind ca pînă la final să se impună de o manieră mult mai categorică de cît o arată scorul. Centrul Robert Pogăciaş (un valoros jucător transferat de la Braşov) este cel care culcă balonul în terenul de ţintă al adversarilor, uvertura Răzvan Manolache reuşind la rîndul său o a doua transformare plus o lovitură de penalitate. Zimbrişorii obţin astfel o victorie de moral, ce vine să prefaţeze prima deplasare stagională pe terenul echipei CSŞ 2 Centrul Naţional de Excelenţă Baia Mare. • Arbitri: Călin Cojocnean (Cluj-Napoca), Cristian Stoica (Baia Mare). • CSM Baia Mare: Roland Jaszberenyi, Samuel Cămăraş, Adrian Lucaciu, Robert Pogăciaş, Laurenţiu Săsăran, Răzvan Manolache – cpt., Sergiu Pop, Eduard Mich, Mihnea Muntean, Samuel Bora, Paul Mateşan, Emanoil Herman, Paul Dragomir, Alexandru Terec, Fernando Dragomir. Rezerve: Adrian Maxim, Sergiu Borota, Florin Chiorean, Raul Stan, Ionuţ Buciuman, Cristian Dunca. Antrenori: Adrian Manolache, Sione Vaiomounga.
Tot în această competiţie este angrenată şi CSŞ 2 Baia Mare, ce a evoluat în etapa inaugurală la CT Dinicu Golescu. Sportivii antrenaţi de Răzvan Popovici şi Mircea Taloş au învins cu scorul de 22-5, reuşitele băimărenilor fiind semnate de Ghenea 5 p, Onţ 5 p, Lupu 5 p, Vulturar 5 p şi Harasim 2 p. După prima etapă, CSŞ 2 este lider la Under 18, cu 5 puncte, iar pe locul secund se situează CSM Baia Mare, cu 4 puncte. În etapa viitoare se va disputa derby-ul local dintre CSŞ 2 şi CSM, programat pentru sîmbătă, 7 octombrie, de la ora 11.00, pe stadionul Phoenix.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.