Scrisoarea lui Arghezi

0
485

Cecilia COSTIN
Aşa, deci, Soare desconcentrat se întoarse la Bucureşti. Îşi căută prietenii, căci multe avea de rezolvat în noua lui situaţie, de însurăţel, şi de o vorbă bună, de îndrumare, de informare avea nevoie. Îl căută pe Ilea, ştiind că lucrează la „Informaţia zilei”, şi în ideea mijlocirii unui loc de muncă în „lumea lor”, a cuvântului scris. Ion Th. Ilea se bucură mult, aflând că Soare, bunul lui prieten „de întotdeauna”, este din nou în Bucureşti, şi se grăbi să’l întâl­nească şi unde mai bine decât la Café de la Paix?! După ce’şi descărcară sacul ştirilor cu de toate, Ilea îi spuse:
– Nu ştii tu ce bucurie am eu pentru tine, la ce nu te poţi gândi şi nici aştepta; o scrisoare.
– Pentru mine?
– În egală măsură pentru tine ca şi pentru mine, pentru noi toţi cei de peste munţi. Iată! – şi Ilea scoase din mapa lui un plic simplu, cu antet, pe care citi doar atât: „Mărţişor”
– Ei, lasă! Ai primit tu scrisoare de la Arghezi?
– Da, dragul meu, deşi eu nu corespondez cu această somitate, dar m’a primit odată la el în vizită, la „Mărţişor” cu invitaţia să’l mai caut, dar eu nici n’am mai îndrăznit şi nici n’am avut timp, în schimb m’a găsit el, cu acest plic, pe care am onoarea să ţi’l destăinui şi ţie. Ia te rog şi citeşte: „Ilea dragă, mă prăpădesc după firea voastră serioasă şi puternică. La voi se găsesc cei mai puţini giumbuşlucari şi acrobaţi pe sârmă. Cei mai puţini asurzitori de timpane şi cei mai puţini făcători de cuvinte drăgălaşe. Vă place să faceţi totul temeinic şi cu râvnă, vă supăraţi şi vă bucuraţi mai greu, dar când o faceţi vă pleacă ceva din adânc şi din curat şi ele arată altfel la chip, mai depline, mai omeneşti. Până şi rezistenţa voastră v’a fost pe măsură: milenară şi uriaşă. Nu, voi nu vă jucaţi cu sentimentele, nici cu gesturile şi nici cu zâmbetele. Nu vă lăsaţi înşelaţi de vorbe, nu’i păcăliţi pe alţii cu ele. În vatra neamului nostru aţi rămas dârzi şi puternici, curaţi şi frumoşi, purtându-vă idealul şi idealurile cu demnă bărbăţie, cu curaj. Şi în literatură sunteţi la fel. Mă uit la Rebreanu, acest colos respins de atâţia textieri de şlagăre. Parcă nu vede pe nimeni, parcă nu ştie nimic. Şi, Doamne, ce operă zămisleşte cu fraze simple şi cuvinte nepretenţioase, dar cioplite, ca de sculptor, cu măsura milimetrului. Sau Blaga, care te ridică pe undeva pe sus, până simţi că ameţeşti. Cu voi e greu de glumit, n’aveţi şi nici nu prea căutaţi umorişti, vă cunoaşteţi locul şi rostul, vă plac casa şi bucătăria curate. Astea sânt darurile oamenilor serioşi, Ilea, şi e bine că în ţara atâtor spontaneităţi şi strălucitoare improvizaţii există undeva, chiar acolo la vatra noastră, cumpăna echilibrului şi a maturităţii. De asta în Transilvania eu merg într’o caleaşcă de aur.” Tudor Arghezi.
Soare rămase ca hipnotizat, cu ochii pe scrisul lui Arghezi. „Ş’apoi să nu plângi după Transilvania?” – oftă Soare ca sub o grea povară. Vezi tu că abia după Septembrie 1940, Transilvania începe să se bucure de o atenţie deosebită din partea scriitorilor şi artiştilor, trezire la care a contribuit antologia lui Emil Giurgiuca: „Transilvania în poezia românească”, Bucureşti, 1943, sau volumul de versuri al lui Lucian Valea, „Mătănii pentru fata ardeleană”, tot în anul acesta, la Bucureşti, despre care Octav Şuluţiu scrie: „E o poezie de iredentism liric de cea mai bună calitate formală.”
Numai poezia refugiului a fost şi mai este pe nedrept ridiculizată de o parte a criticii oficiale, pentru că ar fi prea aplecată asupra fenomenului ocazional. Totuşi această poezie s’a îmbogăţit în noi şi variate forme, mai ales în jurul săptămânalului „Ardealul”, prin talentatul ei trubadur Iustin Ilieşiu.
(Fragment din romanul: “Ion Şiugariu. Argat fără simbrie la cuvânt”, vol. II, în curs de apariţie.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.