Violul, o infracţiune pedepsită de lege care se referă la un act sexual care are loc împotriva voinţei unuia dintre parteneri, provoacă pentru victime traume greu de vindecat. Tocmai de aceea, psihologul Maria-Cristina Oanea recomandă persoanelor care au trecut printr-o astfel de experienţă vătămătoare să caute cu repeziciune sprijin specializat. În caz contrar, şocul emoţional violent se va preschimba în depresie şi, în unele cazuri, va duce chiar şi la suprimarea propriei vieţi.
Traumele se pot reduce sau chiar elimina
Reporter: Cum se defineşte violul?
Maria-Cristina OANEA: Practic, violul este o agresiune – violentă, adeseori – al cărei scop este acela de a obţine beneficii sexuale pentru agresor fără ca partea cealaltă să consimtă acest act. Asta înseamnă că, întotdeauna, într-un viol există o victimă. De asemenea, este o faptă premeditată. În mod neapărat, trebuie să subliniez că, pentru multe societăţi, violul e clasificat ca fiind o crimă împotriva umanităţii întrucît victima – în majoritatea cazurilor o femeie ori un copil – suferă traume ireparabile.
R.: Ce trebuie să facă victimele?
M.C.O.: E greu de dat sfaturi, dar primul pas e să-şi facă curaj să povestească prin ce au trecut. De aceea e bine să apeleze la un ajutor specializat – un psiholog, un psihoterapeut – pentru a scăpa de acel coşmar. Traumele rezultate în urma unui viol sînt foarte adînci şi provoacă suferinţe deosebit de mari, pe care nici nu ni le putem imagina. Iar sprijinul unui specialist le poate ajuta să nu se izoleze.
R.: Despre ce fel de traume vorbim?
M.C.O.: În cazul unei femei, aceasta va fi „mutilată” pe viitor. Adică, tot timpul, îi va fi frică să fie femeie, va trăi deseori sentimente de vinovăţie vizavi de faptul că ar fi putut face ceva să împiedice acel act – un aspect fals. Mai mult, va fi afectată din punct de vedere sexual.
R.: În străinătate există clinici speciale pentru victimele abuzurilor sexuale. Ce fel de sprijin există pentru româncele victime ale violului?
M.C.O.: În ultima perioadă, au început să se deschidă centre de ajutor în acest sens. Apoi, în cabinetele psihologilor s-au format grupuri de susţinere pentru aceste victime – ceea ce vom face şi noi (în Baia Mare, n.r.). Cele care au trecut printr-o astfel de experienţă trebuie să ştie că, prin şedinţe de psihoterapie, tehnici de hipnoză, traumele se pot reduce sau chiar elimina. Dar asta înseamnă că victimele trebuie să facă un prim pas: să ceară ajutor. Desigur, la început va fi greu, dar încet se poate, iar tehnicile le vor ajuta să meargă mai departe, să capete încredere în ele.
Tiparul violatorului
R.: Ce se întîmplă cu victimele care nu apelează la ajutor?
M.C.O.: E greu de spus. Unele cred că vor face faţă singure, dar în anumite momente rana se va redeschide, vor apărea frustrările, sentimentele de vinovăţie. Acumulate, toate aceste probleme netratate prin psihoterapie vor duce la somatizări, adică alte organe se vor îmbolnăvi cu timpul. Pe de altă parte, vor ajunge la depresii grave. Iar dacă vor simţi că nu mai pot face faţă, se vor sinucide.
R.: Care e tiparul violatorului?
M.C.O.: În ceea ce priveşte persoanele care violează, nu putem spune că provin doar din medii sociale sărace, că nu au educaţie. Avem violatori care, spre exemplu, sînt profesori universitari. Deci, sînt din toate păturile sociale. Desigur, caracteristice acestor persoane pot fi tulburările de sănătate psihică, de dependenţă, borderline, antisocială, care nu şi-au clarificat anumite lucruri, care nu au o stimă de sine foarte bună. Iar singura metodă de a obţine satisfacţia actului sexual este violenţa sau agresiunea. Se ajunge şi la acele tulburări de sadism în care persoana respectivă ajunge la climax doar simţind că-l posedă pe celălalt partener. Şi aici intervine violenţa şi agresivitatea. Dar aceste tulburări trebuie neapărat controlate sau gestionate.
R.: Există o propunere legislativă de castrare chimică a violatorilor. E o soluţie exemplară?
M.C.O.: Nu ştiu dacă tratamentul de castrare chimică va reduce agresivitatea persoanelor respective. După cum spuneam, în alte ţări, violul este catalogat ca o crimă împotriva umanităţii şi se pedepseşte de la 15 ani pînă la pe viaţă dacă agresorul a încercat să o şi omoare pe victimă. Mie mi se par corecte pedepsele elocvente şi programele de reeducare. Bineînţeles, ideal ar fi ca, în copilărie şi adolescenţă, la orele de dirigenţie şi consiliere să se pună accent pe noţiunile educative despre actul sexual.
