Persoane sancţionate pentru consum de alcool în locuri publice

0
639

Jandarmii aflaţi în timpul misiunii de patrulare pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, joi, 6 august, în jurul orei 1.30, l-au surprins pe A.H., de 62 ani, din localitate, în timp ce consuma băuturi alcoolice într-un loc public, respectiv pe aleea pietonală de pe strada Corneliu Coposu din municipiul Sighetu Marmaţiei. La solicitarea echipajului de jandarmerie, acesta a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale. Pentru ambele fapte, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 lei şi avertisment scris.

Subofiţerii jandarmi aflaţi în timpul serviciului de patrulare pe raza oraşului Vişeu de Sus, în data de 6 august, în jurul orei 1.00, au sancţionat două persoane care consumau băuturi alcoolice în faţa sediului Primăriei Oraşului Vişeu de Sus. Au fost surprinşi I.N., de 21 ani, din Borşa şi M.C., de 17 ani, din Vişeu de Sus, care pentru faptul că au consumat băuturi alcoolice într-un loc public au fost sancţionaţi contravenţional de către jandarmi, primul cu amendă în valoare de 300 lei, iar cel de-al doilea cu avertisment scris.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.