Nu-i o soluţie să aruncăm cu pietre în toată clasa politică. O spun cu convingerea dobîndită de la oameni isteţi şi chiar implicaţi în maşinăria ei. Că noi, cei care nu am gustat din ceaiul verde, avem păreri care privesc altfel mersul broaştei ţestoase, cea înţeleaptă şi cu mers uşor. Aşa că, nu m-am simţit niciodată arondat politic cînd am scris cu înţelegere ori cu prudenţă despre mersul vieţii prin partide. La ordinea zilei este schimbarea la faţă a PSD-ului. Fireasca diplomaţie a celor care au migrat spre margine ori a celor care au urcat spre vîrful partidului este de înţeles. Noi, cei cu privirea aţintită spre locul de unde se dă ora exactă a societăţii româneşti, avem obligaţia să ne spunem părerea. Că aşa-i în democraţie. L-am luat ca ghid pe sociologul Vasile Dâncu, care a avut prin vreme relaţii balansate cu conducerea PSD.
S-a implicat chiar şi în guvernare, pe vremea lui Adrian Năstase. A pendulat între a fi analist, uneori cu păreri radicale, dar nu a renunţat la a sugera strategii pentru formaţiunea politică rămasă la inimă, partea stîngă. (Zic asta, deoarece unii au inima în dreapta.) Din lectura ultimelor articole, am dedus că sprijină noua conducere, echipa lui Liviu Dragnea. Chiar spune că strategia politică pe care trebuie să o urmeze PSD-ul este aceea de a nu ceda în nici un caz guvernarea. Ponta, ca orice lider, a avut şi victorii şi înfrîngeri. Votul pentru Dragnea a fost o înfrîngere pentru Ponta. A nu se uita că actualul premier a pierdut alegerile prezidenţiale. La fotbal şi la politică – zice Dâncu – oamenii îi iubesc doar pe învingători. Şi îi creionează viitor lui Dragnea. Socotind că partidul şi votanţii PSD nu îl consideră vinovat pentru ceea ce a stabilit instanţa ca vinovăţie. A arătat bună-credinţă şi supunere la sentinţa provizorie. După ce Ponta s-a accidentat politic, pesediştii, în marea lor majoritate, l-au urcat pe scaunul de lider. Dâncu crede că Liviu Dragnea va fi o surpriză plăcută pentru cei care se îndoiesc acum de el. Mai spune sociologul, devenit strateg pe faţă, că partidul se poate reforma, dacă îl va urma pe Dragnea în noua lui echipă. Pledează pentru un nou proiect pentru partid şi un proiect de societate. Şi-a adus aminte de tineri, constatând că noua generaţie încă nu este nicăieri. Mă opresc aici cu ideile rînduite de sociolog, pentru a nu cădea, în viziunea unora, în capcana convertirii. Nicidecum. Avem la îndemână, ca simpli privitori, suficiente amendamente la entuziasmul reţinut al domnului Dâncu. Cred că dumnealui, ca un component al grupului de la Cluj, doreşte o implicare mai pe faţă în viaţa PSD-ului, după eşecul lui Ioan Rus. Ar putea scrie un document de doctrină pentru a preciza ce trebuie să însemne stînga pentru un partid atît de ramificat. Semnalul este un fel de trezire la realitate. Deşi PNL, cu o viziune politică suficient de haotică, cu o credibilitate confuză, cred că poate face o competiţie cu pesediştii. Cu condiţia să renunţe la propria admiraţie. Chiar feminină. Mă mir că domnul Dâncu nu l-a luat în calcul pe generalul Oprea. Care mai nou a început să-şi numere membrii, ca Pristanda steagurile. Lui i-a ieşit că, după noua fuziune cu un partid ciudat, este la umărul PSD-ului. Dacă nu mai sus. Reaşezarea politică este în floare. Ca o concluzie, am reţinut o idee care nu are cum să ne bucure: partidele noastre sunt exagerat de flămînde de putere şi nu ar putea să sacrifice interesele de partid pentru cel naţional. Atunci să-l mai credem pe general? Care a lipsit la apelul de seară al sociologului.
