Despre Maramureşul firesc

0
519

Am scris nenumărate texte în care îmi arătam îngrijorarea, firească, faţă de subţierea fondului nostru maramureşean. Am ajuns la vîrsta cînd pot face comparaţii. Deoarece mi-am petrecut pruncia şi o parte din tinereţe în ordinea satului. În rigoarea lui. Prin muncă şi sărbători. E adevărat, nu mai este satul de acum o jumătate de veac. Nici nu ar fi avut cum să fie. Lesne de înţeles de ce. Şi aşa, pe de o parte, ni se reproşează de futurişti că am rămas încremeniţi în nu ştiu ce proiect medieval. Alţii caută oaze de tradiţie şi exclamă, parcă ar fi aflat o sută de lei. Realitatea, cine vrea să o priceapă, este undeva la mijloc. Există încă un firesc în satul real maramureşean, care mai greu poate fi observat. Puteţi afla, fără provocare, o preocupare pentru felul de a fi. Sînt oameni care îţi trăiesc viaţa după legea locului. Ce vedeţi la tîrgurile culinare este o mică parte din realitate. Tîrgurile televizate (bune şi ele) au vocaţia alarmei. Gata, moare tradiţia! Ce cuvînt greu de înţeles. Ei, care bat drumul pînă la Bucureşti, sînt singurii care mai fac sarmale, cîrnaţi ori cozonaci! Ca la mama acasă! Altă expresie cam goală de conţinut. Pentru a vă convinge că mai există un normal în satul maramureşean, bateţi întîmplător la o poartă! Veţi întîlni ceea ce vedeţi la expoziţii. În foarte multe case din Maramureş, timpul culinar s-a prelins spre noi. Pentru că aşa este felul omului. Săptămîna trecută am ajuns neanunţat la trei familii de pe Mara şi Cosău. Am fost poftit la masă şi îmbiat cu ce vedeţi la expoziţii. Dacă nu credeţi, veniţi cu mine în orice clipă! Casele sînt rînduite cu gust. Au cergi, covoare şi şterguri. O fac pentru că aşa simt, nu că vine televiziunea. Aceşti oameni fireşti nu aşteaptă nici să fie filmaţi şi să fie puşi la ziar. Această avere merită înţeleasă. Surprinsă în starea ei netulburată. Cred în forţa interioară a omului simplu. Care a ales din modernitate exact cît i-a fost necesar. Încolo a continuat să facă frumosul care are durată. Mătuşa Maria îmi spune că atunci cînd ţese o cergă e nevoie de linişte. De aceea s-a mutat în casa cu fereastră spre grădină, să audă doar albinele. Cum este adevărat, nu fiecare casă are această energie. Dar dacă tot se vorbeşte de salvarea satului maramureşean, acolo se poate vedea ce au salvat ei fără nici un proiect. Mă alătur ideii, cum am mai spus, pentru un spor de farmec şi înţeles care îl dă lemnul Maramureşului. Mă gîndesc la porţi, la dealuri. Chiar la unele construcţii. Aici e nevoie de niscaiva bani şi chiar de lege. Dacă aţi trecut prin satul Ciocăneşti, dincolo de Pasul Prislop, în judeţul Suceava, aţi văzut o pildă de urmat în acest sens. Este satul muzeu al Bucovinei. Aici, localnicii sînt obligaţi să respecte arhitectura tradiţională a zonei, potrivit unei decizii a Consiliului local. Au legea lor. Au un muzeu etnografic, un muzeu al ouălor încondeiate. Vreo zece stîni turistice. Mergeţi şi vedeţi! Eu am fost. Nu uit că am dorit a vă spune că există un Maramureş firesc. Mai ascuns vederii. Prelins pînă la noi fără publicitate. El este sufletul omului. Căutaţi-l! Dacă privim cu înţelegere lumea, vom constata că e de sărit în puhoi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.