Tunis – Muzeul Bardo – Bizerta – Lacul Ichkeul – Tabarka

0
580

• Corespondenţă din Tunisia, de la Sanda Julia Vîrsta

„Mediterana îţi dă senzaţia că eşti acasă la tine”…

Vă veţi întreba dacă este periculos de vizitat Tunisia în vremurile de acum! Eu vă voi răspunde că nu este deloc periculos, evident dacă nu vă veţi aventura singuri în zone de conflict cu Algeria sau în deşert. Voiajul meu în Tunisia, la invitaţia Ministerului de Turism şi a Biroului de Turism tunisian din Italia, m-a făcut să descopăr o ţară unică, cu o cultură arhaică şi peisaje sugestive, meserii antice, în afara zonelor turistice comune.

tunis1Înghesuiţi într-un minibus, lăsăm în urmă capitala Tunis cu periferiile (care-mi amintesc de Bucureştiul de după Revoluţie, cu tarabe înghesuite şi construite la ieşirea din centru), pline de reclame cu nume arăbeşti şi franţuzeşti. Alături de noi, ne călăuzesc norii grăbiţi care adulmecă în şoaptă apa verde-neagră a mării, răspândind în aer o briză parfumată. Mă simt parte a acestei Mediterane ca italiancă şi gata să descopăr fascinaţia antichităţii care ne leagă de Tunisia şi a istoriei care se împleteşte inevitabil cu cea italiană. Ne îndreptăm spre Bizerta, dar traseul străbate zona Parcului Naţional, care din 1980 face parte din Patrimoniul UNESCO şi aparţine lanţului muntos Atlas cu muntele Ichkeul, la poalele căruia se întinde lacul cu acelaşi nume, la doar 75 de km de capitala Tunis şi la 25 de km de Bizerta, cu o hidrologie unică. Zona Parcului se întinde pe o suprafaţă de circa 13.000 ha şi reprezintă un colţ de Paradis pentru păsările migratoare care poposesc aici în căutare de puţină linişte şi căldură. Iar peisajul este foarte sugestiv graţie culorilor lăptoase, a ceţei şi liniştii depline întrerupte doar de lătratul unui cîine îndepărtat. Aici, lacul şi marea se întîlnesc printr-un canal strâmt, realizat încă de pe vremea cartaginezilor. Acest ecosistem mai este numit şi „zonă umedă” şi împreună cu mlaştina, muntele şi lacul, contribuie la formarea unui microclimat unic.
TunisiaÎn Tunisia există 17 parcuri naturale şi 8 rezervaţii, însă doar acest areal este cel mai propice şi important pentru „escala” celor aproape 300.000 de păsări migratoare cu 180 de specii care îşi petrec iarna aici, mărind frumuseţea şi magia acestui loc unic.
Lăsăm în urmă Lacul Ichkeul şi ne continuăm calea spre Bizerte, ascultând cu atenţie explicaţiile ghidului nostru tunisian, Salah Matmati, o adevărată enciclopedie ambulantă! Ne oprim brusc la marginea drumului la o tarabă în care o familie de tunisieni prepară „în direct” un fel de pîine-clătită, „mleoui”, care se poate mînca cu un fel de pastă de ardei roşu picant numită „harisa” sau cu ulei şi miere. Mleoui este de origine berberă şi se poate găsi pînă la Marrakech.
Ajunşi la Bizerte, găsim un oraş de coastă, cu 114.371 de locuitori, situat la 65 km de capitala Tunis şi capitală a guvernoratului Bizerte, oraşul cel mai nordic din Africa.
Bizerte a avut dintotdeauna un rol important din epoca punică şi pînă în zilele noastre. Tocmai pentru portul său strategic şi poziţia dominantă la mare.
„Benzert” (în limba arabă înseamnă port vechi) este primul port tipic din Mediterană, devenit „Bizerte” din 1881, cînd a fost ocupat de francezi şi a devenit o bază navală foarte puternică şi strategică.
tunis2Cunoscut de asemenea precum cel mai antic şi european oraş din Tunisia. A fost fondat în jurul anului 1000 î.H. de către semiţii fenicieni din Tyr şi mai este cunoscut şi ca şi ultimul oraş rămas sub control francez din cauza importantului său port care servea flotei navale militare. Tunisia şi-a obţinut independenţa de Franţa în 1956, însă Franţa a conservat baza militară în Bizerte pînă în octombrie 1963.
Bizerte închide între ziduri o dublă citadelă cu o imensă Kasbah, fortăreaţă militară şi sediul Guvernatorului şi Ksiba, mica Kasbah zidită în întregime şi cu control la accesul la port, construite amândouă în sec. XVII. Astăzi, Bizerte este un centru industrial şi comercial, cu o rafinărie în port. Fabrici de ciment, industrie textilă: aici se lucrează pentru Armani şi Benetton pentru că manufacturile sunt foarte calificate.
Bizerte este partea cea mai nordică a Tunisiei cu plaje aurite, care constituie litoralul tunisian din ce în ce mai căutat de turiştii străini.
Însă firul invizibil ce leagă istoria italiană cu cea tunisiană se simte cu putere la Bulla Regia! Scenariul acestei urbe romane din prima jumătate a secolului al-III-lea d.H. pe teritoriu tunisian este extraordinar! Departe de zona locuită, acest sit arheologic este exact aşa cum îl vedem în poze, în splendoarea originală.
Bulla Regia este foarte bogată în vestigii romane, aşezată în mijlocul unei întinderi cu fundal la orizont, carieră de marmură roz şi galbenă pentru care Împăratul Traianus a construit un pod peste Mejerda, pentru a facilita transportul către Roma. Situl arheologic este foarte bine întreţinut, dar şi siguranţa vizitatorilor!
Dar surpriza cea mai mare pentru mine a fost cînd ghidul nostru, Salah, mi-a spus că primele vestigii la intrare în complexul arheologic BULLA REGIA, în dreapta, erau Termele „IULIA MEMNIA” cu vila alături ! M-am şi repezit să mă pozez alături de „gărzile de corp” (grup special armat în escorta preşedintelui republicii) care ne-au escortat în zonă. Au fost gentili şi orgolioşi în acelaşi timp, să ne arate locurile minunate din BULLA REGIA.
Fiind o regiune foarte caldă vara, Domus romane erau construite cu o ingeniozitate arhitectonică unică prin caracteristicile pe care le descoperi în timp ce vizitezi încăperile la subsol şi care s-au conservat cu mozaicurile lor originale, conservate foarte bine pînă azi. Diversele locuinţe subterane, aparţinând unor persoane de rang, sunt decorate cu splendide mozaicuri şi care se disting prin anumite simboluri aparţinând unor susţinători ai unor gladiatori sau a curselor de bighe care se desfăşurau în amfiteatrul construit de romani la El Jem. Frumuseţea acestor mozaicuri făcute cu „tesserae”(cubuleţe din marmura colorată aici) aproape minuscule şi splendide, ies în evidenţă la prima vedere şi sunt foarte bine conservate. Multe locuinţe sunt cu decoraţiuni pe pereţi sau pe tot pavimentul, de obicei in triclinium şi ilustrează scene de vînătoare, pescuit, seceri, dar şi mîncare – precum în unele mozaicuri duse la Muzeul Bardo din Tunis. Un fel de meniu oferit musafirilor de către gazde.
În Casa de Vînătoare sunt vizibile două antice toalete şi canalizări care au servit la răcorirea ambientelor, stropind apa pe pavimente.
Însă cel mai frumos mozaic se află în „Casa Anfitrite” (o nereidă) numită şi Vila lui Venus (di Venere), cu inspiraţie marină (pentru că Anfitrite era o nimfă a mării).
Deosebit de frumos şi batisterul în formă de cruce la suprafaţă, în preajma a două bazilici gemene bizantine, construite una lîngă alta, dar ridicate în perioade diverse, poate tocmai din cauza creşterii comunităţii creştine în zonă. Se distinge absida şi parte din canonică cu eventualele apartamente ale clerului.
Tot aici, la Bulla Regia, se conservă şi Teatron, teatru cu hemiciclu cu scenă superioară în prima filă. Cu soarele deja la apus, salutăm Bulla Regia şi Iulia Memnia şi escortaţi de cele două Jeep-uri militare, ne îndreptăm spre linia de graniţă cu Algeria, la Tabarka.
Înaintea noastră apare la orizont o siluetă îndepărtată pe o insulă care prindea contur în timp ce ne apropiam: Fortul Genovezilor din Tabarka.
Un orăşel de-a lungul coastei de coral, la capătul unei regiuni stâncoase şi păduroase, dar şi un tezaur submarin de nedescris. Aici se culege încă şi azi, coralul roşu mediteranean, cu mijloace antice. Tabarka este căutată şi de cei ce iubesc scufundările.
În portul mignon se pot vedea tarabe improvizate cu coliere, cercei, brăţări din coral roşu lucrate de artizanii locali. Fortul Genovez, pe culmea unei peninsule, străjuieşte de secole orăşelul Tabarka. Construită în sec. XVI de către marinarii genovezi, fortăreţa a fost un cîmp de luptă împotriva piraţilor şi a năvălitorilor din zonă care voiau acelaşi lucru: coasta coralină! Însă marinarii genovezi au reuşit să domine peninsula timp de două secole, în care au exploatat coralul. Tabarka este şi capitala cocostîrcilor care tronează pe stîlpii de telegraf şi cărora li s-a dăruit un monument în centru. Tabarka a fost transformată de romani într-un port foarte activ din care plecau spre Roma: ulei, marmură specială colorată, corali ş.a. Aceste bogăţii au atras mai tîrziu atenţia unor familii bogate genoveze care au încercat în toate modurile să intre în posesia lor. Se narează că Barbarossa, căpitanul de corsari, a fost capturat de genovezi în 1541, cînd Mediterana era cîmp de bătaie între turci, spanioli şi corsari.
Se spune că Barbarossa, în schimbul libertăţii unui amic, a cedat genovezilor castelul care a fost apoi fortificat de aceştia şi care pînă astăzi a rămas ca simbol al oraşului. Tabarka face parte din regiunea Krumiria, bogată în păduri, dar care obţine bunăstarea din comerţul cu fier, plumb, cupru, marmură de Chemtou, cereale, plută şi cireşe.
La întoarcerea în capitala Tunisiei, este obligatorie o oprire la Muzeul Naţional Bardo, instalat în anticele apartamente ale palatului Bey-lor tunisieni şi îmbogăţit cu stil italian în 1888 cu numele de Muzeu Alaouita. După ultimele lucrări de restaurare, terminate în 2012, Muzeul Naţional Bardo se află la rang internaţional. Această nouă prezentare este o mărturie a bogăţiei patrimoniului Tunisiei prin intermediul celor şase departamente, secţii dedicate Preistoriei, perioadei punice, civilizaţiei numide, tezaurului submarin din Mahdia, Antichităţii tîrzii şi Islamului.
Partea monument istoric a muzeului este dedicată perioadei romane şi cuprinde faimoasa colecţie de mozaicuri, cea mai importantă din lume, dar o nouă prezentare a sculpturilor în marmură în sala împăraţilor şi în cea a Cartaginei şi a sarcofagelor în sala cisternelor.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.