Delegaţie din Belgia, la Prefectură

0
553

Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş, a primit luni, 7 septembrie, vizita unei delegaţii din Affligem – Belgia, oraş înfrăţit cu comuna Valea Chioarului.
Acesta s-a întîlnit cu: Walter De Donder, primarul oraşului Affligem, aflat la prima vizită în Maramureş; viceprimarul Leo De Rijck; doi consilieri locali – Herman Steppe şi Els Van Nieuwen Hove; Freddy Van Hecke, preşedintele Fundaţiei Noroc, şi patru membri ai acesteia – Vermeulen Eddy, Ria Asselman, Roos Warin şi Ronald Vanmolle. Delegaţia belgiană a fost însoţită de Ioan Sorin Burde, primarul comunei Valea Chioarului, viceprimarul Florin Miclăuş şi consilierul local Flaviu Nicoară. Prefectul Anton Rohian a mulţumit lui Walter De Donder pentru colaborarea de 25 de ani cu Valea Chioarului şi pentru vizita făcută în judeţul nostru, menţionînd importanţa acestei înfrăţiri pentru Maramureş. La rîndul lui, primarul oraşului Affligem a subliniat faptul că a fost o reală onoare ca prefectul să fie prezent la marcarea celor 25 de ani de colaborare. Totodată, a mulţumit prefectului şi primarului din Valea Chioarului pentru modul în care au fost primiţi şi trataţi pe durata vizitei în Maramureş. Walter De Donder a promis apoi că va vizita din nou judeţul pentru a ajuta comunitatea din Valea Chioarului, arătîndu-se foarte mulţumit de tot ceea ce s-a petrecut pînă în prezent. La finalul întîlnirii, prefectul Anton Rohian a acordat o diplomă de excelenţă primarului Walter De Donder şi oraşului Affligem ca semn de preţuire pentru strînsa colaborare avută în cei 25 ani. Viceprimarul Leo De Rijck, cel care a pus bazele colaborării între oraşul belgian şi comuna maramureşeană, a contribuit în cei 25 de ani la dotarea dispensarului şi a şcolilor şi a ajutat mai multe familii cu o situaţie precară din comuna Valea Chioarului. Pe parcursul şederii în Maramureş, delegaţia a vizitat Cetatea Porolissum din Zalău, urmînd să facă un tur al Maramureşului istoric.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.