Ochiul deschis. Străinul din vecini

0
658

Când stăm singuri în faţa oglinzii, ar trebui să ne punem sincer întrebarea: mai avem sentimentul vecinătăţii? Adică acela de a te împrumuta peste gard cu o cană de făină. Ori alte obiecte de care ai nevoie, dar le are numai vecinul. Care, cred, au fost primele gesturi de a întinde mâna aproapelui la nevoie. Ori alte forme de a sărbători sufletul celor care soarta le-a hotărât să fie despărţiţi de un gard. Am şi acum vie în memorie, atmosfera de încredere trăită în pruncie la mama bătrână din Berbeşti de vecinii ei. În timp ce-şi hrăneau vitele, vorbeau peste gard, îşi spuneau ce vor face în ziua aceea. Unul la coasă, altul pleca la târg, altul ajuta la alt vecin să-şi ridice grajdul. Dimineţile de sărbătoare erau locuite de aceeaşi animaţie până plecau la biserică. În acea atmosferă nu aveai cum să suferi de singurătate. Un vecin de aproape este mai bun ca un frate de departe, ne spunea tata bătrân. Ca să nu credeţi că peste tot lumea se scufundă, urmaşii din acel loc mirific din Berbeşti păstrează şi astăzi relaţia largă de vecinătate. E adevărat că s-a mai cutremurat cadenţa veche. Unul mai dă o raită prin Spania, altul prin Italia. Casele sunt, evident, noi. Uimitoare este moştenirea lăsată de cei bătrâni pentru urmaşi: de a fi vecini buni. Ieşind numai puţin în lume, vom constata că aceste valori s-au diluat ori s-au pierdut definitiv. Vecinul poate deveni inamic. Devine străin. Vecinătatea de la bloc este o înstrăinare. Adunaţi din cele patru zări, vecinii urbani locuiesc pe principiul ariciului. Fiecare cu ale lui. Nu este uşor să parcurgi traseul de la armonia evocată între vecinii din Berbeşti şi singurătatea din propria casă. Acum, vecinătatea parcă desparte, nu apropie. Vedeţi că nu am folosit cuvântul prietenie. Care pentru mine are o valoare unică. Putem lărgi sfera de observaţie. Fenomenul istoric al moşiei este în derută. Dar ce nu este în derută în lumea asta? Mai nou este o ofensivă de schimbare a mentalităţilor. Care a prins un contur special cu această criză a refugiaţilor. Brusc, s-au uitat oamenii care este aria lor de proprietate. Au învăţat repede, de la televizor, ce se numeşte străin. Dacă străinul de pe mare îţi va deveni vecin? Întrebări şi uneori spaime. Justificate, dar şi închipuite. Deoarece ne pune pe gânduri întrebarea: oare cine este străinul din vecini? Dacă-i om bun şi nu ridică garduri înalte, ba îmi dă şi o cană de făină împrumut, mă obişnuiesc cu el. Îl poftesc de Crăciun la colindat. Dacă nu, nu!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.