Joi, la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” din Baia Mare, a avut loc o dublă lansare de carte. Este vorba despre ediţia a II-a a volumului „Dicţionar de regionalisme şi arhaisme din Maramureş”, autor Dorin Ştef, apărut la Editura Ethnologica (tipar: Eurotip) şi “Toponimie maramureşeană. Valea superioară a Vişeului”, lucrarea de doctorat a tinerei Adelina Emilia Mihali, apărută la Editura Mega din Cluj-Napoca.

Dr. Ştefan Mariş, directorul Editurii Ethnologica, a prezentat volumul lui Dorin Ştef drept “o carte eveniment”, considerabil îmbunătăţită faţă de prima ediţie, apărută în 2011, şi îmbogăţită cu 400 de pagini (prima ediţie număra 200). “O mică piesă care contribuie la matricea identitară a poporului român” – astfel a caracterizat cartea dr. Mariş, completat de conf. univ. dr. Ioan Mircea Farcaş, care a denumit-o “o realizare lexicografică importantă pentru literatura de specialitate din ţara noastră”. Lucrarea, supervizată de prof. univ. dr. Vasile Frăţilă, de la Universitatea de Vest din Timişoara, considerat cel mai mare dialectolog în viaţă, cuprinde 3.000 de unităţi de dicţionar, clasificate după o serie de criterii ştiinţifice. Lucrarea beneficiază şi de o bibliografie consistentă. Dr. Vasile Frăţilă a apreciat condiţiile grafice “excepţionale” în care a apărut cartea, precizând că lucrarea este “unică” în ţara noastră, “cuprinzătoare, enciclopedică”.

“Cartea cuprinde aproape toate cuvintele care sunt vii sau au fost vii în ceea ce unii numesc subdialectul maramureşean”, a precizat profesorul universitar, lăudând şi cele 200 de imagini cu care lucrarea este ilustrată. Dorin Ştef a explicat de ce, după ce cu ocazia lansării din 2011 precizase că nu va urma o a doua ediţie, a revenit asupra acestei decizii: “După un timp, privind-o cu detaşare, mi-am dat seama că e superficială şi plină de erori. În plus, mi s-au părut foarte pertinente observaţiile lui Nicolae Felecan. Am găsit în plus alţi 2000 de termeni pe care i-am adăugat ulterior. Insistenţele lui Ştefan Mariş de a continua cercetarea şi de a realiza o nouă ediţie au dat roade şi îi mulţumesc pentru asta”.
Lucrarea prof. Adelina Emilia Mihali, “Toponimie maramureşeană. Valea superioară a Vişeului”, este o monografie toponimică asupra colţului de Nord-Est al judeţului Maramureş, bazată pe cercetări proprii şi pe o bibliografie bogată. Ea a constituit lucrarea sa de doctorat, susţinută la Timişoara cu brio şi coordonată de dr. Vasile Frăţilă. Adelina Mihali a fost caracterizată de dr. Ştefan Vişovan, cercetător ştiinţific în cadrul bibliotecii, drept “o tânără şi serioasă cercetătoare, a cărei carte completează bibliografia onomastică a Maramureşului”.