Poesis. SIMION ŞUŞTIC

0
331

Domnul prieten Gheorghe Şuştic îmi trimite un volum de versuri al fratelui dumisale, Simion Şuştic (1947-2003), cu loc de naştere şi veşnicie în Rozavlea. Simion a fost un deschizător de drum în poezia Nordului. Discursul liric al lui Simion se construieşte polemic în raport cu codurile retoricii obosite. A căutat asocieri insolite, un viscol imagistic, o formulă lirică profund novatoare, care era vecină cu onirismul. Simion avea astfel, cu Vintilă Ivănceanu, un lider onirist, o legătură discretă. Simion, un spirit ludic şi inventiv. Are nevoie de o evaluare critică pe măsura poeziei lui. “Orice măr cu o Evă se divide”.
(Gheorghe Pârja)

O LUME NOUĂ    
Un ospiciu fără paznici şi lăsat în părăsire
şi liberi să construim o lume nouă
încât chicoteşte cineva din cer şi pare pictat
undeva la barbizon
zeu cu gust de castane
toate acestea când vin solomonarii
şi lasă în iesle bulgări
de gheaţă

ÎNVIERE
Ce mai rămâne din poezie când pelicanul albastru
adoarme într-un stufăriş ars
şi norii se cuibăresc în ochii istoviţi
de cuvintele înjunghiate şi puse la uscat
pe un stâlp de sare?

Sfârşitul se scrie la ţărmul unei mări
în care cel care a păşit peste ape
se îneacă în lume
şi nimic nu mai tulbură cerul
de care spânzurăm ca nişte păpuşi
şi spre seară clopotele se topesc
în oglinda neagră.

Chip de marmură se lasă prins
în plasa de vâsc a pescarului
pe un afiş galben stă scris căinţă
deasupra mlaştinii rochii de mireasă
încât luna poate să strălucească
pe gâtul zeiţei

ROATA CRISTINEI
doamnă a mea
care te-ai dus
ca o nuia de alun
să cauţi fântâni în Apus

dar poate nu mergi
spatele meu îl îndrept către vergi
trăsura-i de aur
şi-argintul roţilor minte
sar de-a lungul gâtului tău
e-o roată-nainte

GLUMA
era o vreme când pictam
albul de pe zebre şi-mi ziceam
ce-ai zice Simioane de o cămilă deşartă
să treacă prin nisipuri ca printr-un lan

dar eu treieram cu o batoză obtuză
şi-nvăţam mersul la roci
ah! era un manual alternativ şi captiv
câteodată eram trist
Puneam morile de vânt
să-şi tragă morarii în saci.

se făcea deodată senin
până la coate eram plin de făină
pica uneori un bob de nisip din saline în roci
şi mă gândeam la cămile umil

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.