60 de sancţiuni contravenţionale, de aproape 24.000 lei

0
547

Având în vedere că, premergător perioadei sărbătorilor de iarnă, se intensifică activităţile comerciale specifice sezonului, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Maramureş acţionează în această perioadă pentru identificarea şi verificarea agenţilor economici din marile complexe comerciale, precum şi din pieţele şi târgurile în care se desfăşoară activităţi comerciale cu mărfuri alimentare (carne, produse din carne congelate, ouă, lapte şi altele), legume-fructe, băuturi alcoolice şi ţigări, obiecte ornamentale.

În acest sens, joi, 26 noiembrie, poliţiştii au controlat peste 200 de societăţi comerciale şi persoane fizice şi 34 de autovehicule. În urma verificărilor, poliţiştii au constatat 8 infracţiuni şi au aplicat 60 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor este de aproape 24.000 lei. De asemenea, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, articole de îmbrăcăminte în valoare de peste 4.500 lei, produse alimentare şi nealimentare de aproximativ 2.000 lei şi peste 1.000 lei în numerar.

Şase persoane au fost încarcerate în Peniteciar pentru contrabandă şi tentativă de omor

Poliţiştii maramureşeni au acţionat pentru punerea în executare a mandatelor emise pe numele a şase persoane. Astfel, poliţiştii din Rona de Sus au identificat cinci bărbaţi, din localitate, pe numele cărora Judecătoria Vişeu de Sus a emis mandate de executare a pedepsei închisorii. Persoanele condamnate au vârste cuprinse între 34 şi 58 de ani şi vor executa pedepse privative de libertate pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.
Poliţiştii au desfăşurat activităţile necesare în vederea încarcerării persoanelor condamnate în penitenciar, unde îşi vor executa pedepsele.
Şi poliţiştii din Târgu Lăpuş au identificat pe raza oraşului, un bărbat, de 65 de ani, care era condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor. Tribunalul Judeţean Maramureş l-a condamnat la cinci ani detenţie şi a emis pe numele lui un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză a fost identificat de poliţişti şi urmează a-şi executa pedeapsa în penitenciar.

Transport de lemne, fără documente

În urma unor acţiuni pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, poliţiştii au confiscat peste 20 mc de lemn şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.000 lei.
Joi dimineaţă, orele 6-9, poliţiştii din Sarasău au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea transporturilor ilegale de material lemnos. Ei au controlat mai multe autovehicule care transportau lemn şi, pe raza localităţii Sarasău, au fost depistaţi doi bărbaţi, care transportau ilegal lemn de foc, de esenţă fag. Materialul lemnos, aproximativ 10 mc, a fost confiscat, iar bărbaţii au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în sumă de 4.000 lei.
Şi poliţiştii din Bogdan Vodă au depistat un tânăr, de 29 de ani, din Săliştea de Sus, care transporta ilegal material lemnos. Acesta a condus un autovehicul în care se aflau 11,25 mc lemn de foc, de esenţă fag, pentru care nu avea aviz de însoţire.
Lemnul a fost confiscat şi predat în custodie ocolului Silvic Dragomireşti, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.