La solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Maramureş – Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Maramureş a realizat, în perioada octombrie – decembrie a.c., un studiu pentru identificarea opţiunilor elevilor de clasa a VIII-a pentru anul şcolar 2016-2017. Au participat 700 de elevi din toate cele şase zone ale judeţului: Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vişeu-Borşa, Tîrgu Lăpuş, Codru şi Chioar.
• Mate-info, filologie şi ştiinţe ale naturii, cele mai căutate specializări
La întrebarea „Ce veţi face la finalul clasei a VIII-a?”, 59,7% dintre elevi au răspuns că vor continua studiile în oraşul de reşedinţă, în vreme ce 29,5% au punctat faptul că vor opta pentru o altă localitate. 5,3% dintre elevii de clasa a VIII-a participanţi la studiu au bifat că vor continua studiile în alt judeţ, iar 0,7% – în străinătate. Totodată, 4,3% s-au arătat nehotărîţi, iar 0,6% dintre elevi au răspuns că nu vor continua studiile. Studiul arată că procentul de elevi indecişi nu este unul mare în comparaţie cu mărimea eşantionului şi cu momentul calendaristic al realizării diagnozei. Potrivit aceluiaşi studiu, filierele/profilele cele mai căutate din judeţ sînt teoretic-real şi teoretic-uman, urmate de tehnologic-servicii, tehnologic-tehnic şi pedagogic. Cele mai căutate specializări sînt: matematică-informatică, filologie şi ştiinţe ale naturii. În unele zone, precum Baia Mare, Vişeu-Borşa şi Chioar este de menţionat şi specializarea turism şi alimentaţie, în timp ce, în Sighetu Marmaţiei şi Codru, s-au înregistrat ponderi semnificative şi pentru mecanică, iar în zona Tîrgu Lăpuş – pentru specializarea economie şi administraţie.
• Tendinţă de a continua studiile în aceeaşi unitate la absolvirea gimnaziului
Liceul spre care se orientează elevii pentru a continua studiile este mai degrabă ales în funcţie de preferinţele personale, rezultatele la învăţătură, abilităţi, aptitudini, deprinderi persoanele şi recomandările părinţilor. În luarea deciziei privind liceul pentru care optează, elevii se consultă sau sînt influenţaţi cel mai adesea de părinţi sau iau decizia singuri. Valori mai ridicate au mai înregistrat profesorii, prietenii şi consilierul şcolar. Astfel, unităţile de învăţămînt cele mai căutate pentru absolvenţii de gimnaziu din zona Baia Mare sînt: Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”. Este de menţionat faptul că Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” înregistrează procente ridicate şi în zonele: Chioar, Codru, Tîrgu Lăpuş. Din zona Baia Mare, în alte localităţi, este căutat Colegiul Economic „Pintea Viteazul” din Cavnic. În continuare, în zona Sighetu Marmaţiei, cele mai căutate licee sînt: Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” şi Liceul Tehnologic „Marmaţiei”. Este important de menţionat faptul că se înregistrează o tendinţă de a continua studiile în aceeaşi unitate de învăţămînt la absolvirea clasei a VIII-a la elevii care frecventează unităţi care au atît nivel gimnazial, cît şi liceal.