Lupii în blană de oaie

0
407

Aici, pe coasta de est a Americii, ziua mi-o încep cu privirea spre ţară. Curiozitatea mi-o astâmpăr citind ştirile on line. Tocmai bine, dimineaţa americană corespunde cu amiaza românească. Unele ştiri mă amuză. Altele sunt specifice agitaţiei sfârşitului de an. Constat evenimente petrecute în America, uitate aproape în întregime pentru publicul din România. Cum a fost dezbaterea de la Las Vegas, ultima confruntare televizată din acest an între candidaţii republicani la nominalizarea pentru alegerile prezidenţiale din SUA de anul viitor.
Am urmărit-o la CNN. Dar despre ea mai pe larg, după confruntarea democraţilor de astăzi. În schimb, coborârea păcurarilor la Bucureşti s-a bucurat de o mare audienţă în presa românească. Şi străină. E adevărat, şi personajele au ineditul şi farmecul lor. Am devenit şi eu interesat de protest, amintindu-mi că nişte ani am fost aproape de oi. Am tresărit că oameni care trăiesc în bătaia furtunii au fost pătrunşi de simţul democraţiei. Au venit să-şi ceară drepturile. Bat la poarta Parlamentului pentru o lege strâmbă.
Când m-am uitat mai atent să văd pentru ce şi-au lăsat păcurarii stânele, m-am întrebat: ce drepturi? Care lege strâmbă? Interdicţia de a păşuna de la începutul lunii decembrie şi până spre sfârşit de aprilie mi se pare deplasată. Colţul ierbii răsare după alte legi. Apoi, să pretinzi într-o lege numărul de câini la stână mi se pare chiar umoristic. Nu contest că unele vieţuitoare ale pădurii ar cădea pradă unor câini răzleţi. De aici şi până să ajungă obiect de lege, e cale lungă. Şi în urmă cu o jumătate de veac, grija pentru animalele pădurii era în vigoare. Câinii de la stâni purtau jujeu, pentru a încetini fuga după sălbăticiuni. Plantaţiile crude erau aprig păzite de pădurari.
Apoi, dacă este reală cifra de 4000 de păcurari prezenţi în faţa Parlamentului, ar fi un motiv de bucurie. Înseamnă vigoarea oieritului. M-am mirat că păcuraii nu au cerut sprijin pentru o piaţă a lânii, care este slab valorificată. Nici laptele, nici brânza nu i-au preocupat.
S-au scris multe articole pe tema păcurarilor plecaţi de la stînă. Nu a scăpat de batjocură sintagma filozofică blagiană, spaţiul mioritic, care, se vede, e mai greu de pătruns pentru orice trecător. Când tocmai mă pregăteam să închei cu o poveste cu verii mei Gheorghe şi Petru, oieri de viţă veche, care păstoresc şi acum în Maramureş, citesc un articol în care se spune că păcurarii ar fi coborât la Bucureşti (pe o scară tot de ceară) să facă o treabă politică. Adică nu revendicările legitime: obligaţia ţinerii oilor în staul în perioada iernii, întârzierea plăţii subvenţiilor (aici sunt multe înşurubări păcurăreşti), încălcarea drepturilor de proprietate în favoarea vânătorilor şi absurdul limitării câinilor la stână, ci o cauză ascunsă. Cei care mulgeau berbecii la strungă s-au gândit să coboare în Bucureşti. Mă întreb câţi erau păcurari sub acoperire, cărora li s potriveşte horea de pe la noi: Păcurar la oi am fost, oile nu mă cunosc…
Ceea ce au cerut păcurarii este de competenţa Guvernului. De ce s-au dus la Senat? Îl căutau să-l coopteze în breasla lor pe domnul Tăriceanu? Pus mai nou la zid pentru opiniile sale. Dacă păcurarii au mers să facă politică, atunci ei devin lupi în… blană de oaie. Mai ales că unii miroseau a parfum. Parcă nu-mi vine a crede că oameni ozonaţi la minte s-au amestecat în cenuşa politicii. Poate înlocuitorii lor!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.