Sala de sport Liceul Tehnologic „Marmaţia”. Spectatori, circa 100.
• CSŞ Sighetu Marmaţiei: Melinda Chiral, Lavinia Vraja, Camelia Herbil, Irina Rad, Ana Moisuc, Cătălina Giurgi, Denisa Kovacs, Tania Blaga, Loredana Ulici, Miruna Moldovan, Vanesa Nemeş – libero. Antrenor: Attila Zoltan.
• ACS Viitorul Borş: Flavia Chiş, Emese Gagyi, Andreea Simu, Bianca Toma, Oana Dinescu, Alexandra Bikfalvi, Simona Niţu, Bianca Condure. Antrenor: Marius Drăgan. • Arbitraj fără probleme: Radu Sindreştean – principal, Mircea Batin – secund, Anamaria Dancu (la foaie) – toţi din Baia Mare.
A fost o partidă aprig disputată a echipelor care se luptă pentru locul trei, ce sînt conduse de pe bancă de doi foşti coechipieri ai defunctei echipe de volei de divizia A Grănicerul Sighetu Marmaţiei. Cei doi se luptă cu echipele lor pentru promovarea la turneul semifinal, cu şanse mari. Cele două echipe au alternat momentele bune, cu gafe mari, fiecare formaţie cîştigînd alternativ seturile. Aşa s-a ajuns la setul decisiv. Aici, formaţia condusă de fostul căpitan al Grănicerului a fost mai lucidă, servind perfect şi cîştigînd setul şi meciul.
Un fapt îmbucurător este prezenţa în număr destul de mare a spectatorilor la un meci de volei, sala fiind prea mică pentru iubitorii de volei din municipiu. Talente avem, în condiţii dezamăgitoare. (Ioan MIHNEA)