Pictorul băimărean (la origine) Adrian Ghenie este acceptat de piaţa occidentală, succesul său de licitaţie fiind impresionant, dătător de speranţe pentru artiştii care lucrează aici, lîngă noi. Căutăm „secretul” reuşitei artistice comerciale a tînărului pictor român şi european deopotrivă: a urmat calea artei postmoderne.
Adrian Ghenie are o strategie personală, a plecat din Cluj şi creează în Berlin, în contul culturii române. A învăţat mai repede decît alţii lecţia picturii de preţ la licitaţiile din Occident, deci îi dăm credit total şi încercăm să-l urmăm, cel puţin ideatic.
Lumea în general şi lumea culturală în mod special se schimbă accelerat, de abia facem faţă noilor paradigme şi reguli (curentele plastice, muzicale, literare se succed prea rapid pentru percepţia noastră). Însă mai presus de principii şi proceduri se află oamenii, cei care leagă umanismul de realism şi combină interesele divergente din cultura europeană în continuă formare – spre care tinde şi Baia Mare, prin concursul pentru a deveni capitala artelor în 2021. Fie că da, fie că ba, toţi trebuie să ne schimbăm şi să facem faţă provocărilor actuale, să înţelegem de ce pictura postmodernă a lui Ghenie „face” milioane de euro.
Întrebarea primeşte un răspuns simplu, pentru că Ghenie gîndeşte postmodern, programatic (de aceea a plecat din ţară), încercînd să depăşească arta modernă cel puţin prin erudiţie. Un procedeu agreat este pastişa, reluarea şi reinterpretarea unor idei mai vechi. Nu pare complicat, ci mai degrabă preluat din cultura uşoară. Nu uităm de imperativul zilei, întoarcerea la om – dar fără a fi consumerist! (Adrian Ghenie spune într-un interviu că nu are nevoie de avere, pentru artist banul e ochiul dracului). Epoca modernă a dezumanizat omul prin tehnologie, iar cultura din secolul al XXI-lea are rolul să-l reumanizeze, să distrugă miturile ce ne ţin într-un singur adevăr, să caute alte înţelesuri şi sensuri ale existenţei. Nu există un singur adevăr, ci mai multe, pe care nu le putem cunoaşte profund, fiind contradictorii în mod necesar.
Raţionalul este însoţit mereu de iraţional şi între aceste limite omul trebuie să muncească fără a se înstrăina de sine şi să creeze pentru a se apropia de sine. Individul de azi este interesat de cultură în acest mod direct. Tehnologia modernă afectează condiţia umană şi din această cauză artiştii trebuie să-l susţină pe omul actual, agresat de tehnologie. Mitul revenirii la armonie este antic şi nu putem renunţa la el, adăugîndu-i însă toate provocările postmoderne. Pictura are acest rol, să ne convingă că lumea nu poate fi perfectă, armonioasă, curgătoare. Aşa cum în matematică există şi numere iraţionale.
Nu facem faţă stresului dat de lumea în schimbare accelerată, căci fixă rămîne doar nevoia de continuă modificare. Cultura postmodernă are rolul să acopere prăpastia dintre realitate (care şi-a pierdut temeiul matematic în dauna celui cuantic) şi umanitate, a cărei logică este mereu contradictorie. Artiştii au rolul de liant, să-i ajute pe oameni să trăiască pe terenul mişcător al vieţii şi să-i convingă că desăvîrşire nu există.
Ceea ce avem de învăţat este simplu de înţeles, în cultura postmodernă spre care tindem (Europa şi noi), trebuie să dăm credit oamenilor, mai presus de umanismul Renaşterii şi de scientismul ultimelor secole, continuate în postmodernism. Să dăm credit şi încredere, fără a cere dovezi. Nu are importanţă cui dăm credit, unuia care merită ori care nu merită, dar acest lucru n-are importanţă, căci nimic nu se mai poate schimba. Să-i dăm credit deci şi lui Adrian Ghenie şi celorlalţi artişti care se leagă de cultura băimăreană, aptă să devină europeană.
