• Forumul Democrat German şi trei partide s-au aliat pentru a-l susţine pe primarul Cherecheş şi Coaliţia pentru Baia Mare
• Mircea Geoană – ambasador pentru Baia Mare Capitală Europeană a Culturii în 2021, crede că oraşul nostru va fi polul industriilor creative în Europa
Moment istoric pentru scena politică din România. Sâmbătă, 2 aprilie, trei partide politice şi o entitate civică s-au constituit în alianţă politică şi susţin Coaliţia pentru Baia Mare la alegerile locale, dar şi proiectele pe care primarul Cătălin Cherecheş le are pentru Baia Mare. Din Coaliţia pentru Baia Mare fac parte Uniunea pentru Progresul României (UNPR), Partidul Social Românesc (PSRO), Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) şi Forumul Democrat German. Alianţa politică a fost constituită pentru alegerile locale din luna iunie a acestui an şi susţine candidatura lui Cătălin Cherecheş la Primăria Baia Mare, dar şi candidaţii Coaliţiei pentru Consiliul Local. Cătălin Cherecheş va candida independent din partea Coaliţiei pentru Baia Mare, fiind membru al Forumului Democrat German.
La conferinţa de presă urmată după semnarea protocolului care a pus bazele funcţiunii alianţei politice Coaliţia pentru Baia Mare, Cătălin Cherecheş a declarat că are încredere în reuşita acestui proiect şi că îşi doreşte să continue planurile de dezvoltare pentru Baia Mare alături de cetăţeni.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Am rolul de a ţine într-un fel echilibrul în această alianţă electorală prin poziţia mea de neangajat politic. În acest moment cred că doar orientarea spre proiectele comunităţii maramureşene, băimărene ne pot valida şi din acest motiv cred că poziţionarea mea într-o zonă de independenţă îmi oferă libertatea să mă orientez într-un mod echidistant faţă de fiecare grup mai mic sau mai mare al comunităţii noastre. Este foarte important să promovăm inclusiv anumite componente minoritare ale comunităţii noastre. Este foarte important să ascultăm fiecare cetăţean. Este important să aducem în faţa comunităţii proiecte provenind chiar de la oameni care au orientări politice de alt tip faţă de cele pe care noi le avem, care au orientări religioase sau care fac parte din minorităţi naţionale astfel încât să arătăm că principala valoare a comunităţii noastre este diversitatea. Principala valoare a comunităţii noastre băimărene, cred cu toată tăria, este diversitatea. Am toată încrederea că acest proiect, Coaliţia pentru Baia Mare, va avea un succes important aici, în Baia Mare şi Maramureş, şi va putea să ofere posibilitatea şi platforma de lansare pentru un proiect mult mai amplu, la nivel naţional. Cred că băimărenii vor înţelege că pentru a duce mai departe proiectele pentru Baia Mare, în special cel de Capitală Europeană a Culturii în 2021, am nevoie ca şi primar de municipiu nu doar de voturile pentru a fi primar al municipiului Baia Mare. Am nevoie de un Consiliu Local cu oameni care să simtă lucrurile pe care eu le simt pentru acest oraş, care să gândească la proiectele la care noi ne-am gândit până acum, care să muncească în acelaşi ritm şi în aceeaşi direcţie cu noi, pentru că echilibrul şi prietenia într-un for cum este Consiliul Local sînt foarte importante. Şi îi rog pe băimăreni să îmi dea mie şi echipei mele încrederea pentru a duce proiectele pentru Baia Mare mai departe. Dându-ne nouă încrederea să dea şansa Maramureşului să se dezvolte în acelaşi ritm în care s-a dezvoltat, se dezvoltă şi se va dezvolta municipiul Baia Mare”.
Mircea Geoană crede că această Coaliţie este o soluţie care poate reprezenta schimbarea în politică la nivel naţional
Prezent în municipiul Baia Mare, Mircea Geonă, preşedintele PSR, a declarat public că susţine Coaliţia pentru Baia Mare şi că un astfel de proiect este o soluţie excepţională care poate reprezenta schimbarea în politică chiar şi la nivel naţional.
Mircea Geoană, preşedinte PSRO: „Într-un loc excepţional, într-un moment excepţional, o soluţie excepţională. Ceea ce facem noi astăzi la Baia Mare şi în Maramureş reprezintă dovada faptului că, atunci când avem în faţă un obiectiv comun şi avem în faţă o ambiţie comună, putem să depăşim graniţele tradiţionale ale politicii româneşti. Suntem aici, într-o alianţă, trei partide politice diferite şi o entitate civică, Forumul Democrat German, într-o soluţie cu adevărat excepţională. Nu s-a mai făcut aşa ceva în România niciodată. De stânga, de dreapta, istoric, mai recente, cu toţii încercăm să fim la înălţimea unui moment excepţional. Am răspuns cu multă plăcere invitaţiei primarului Cătălin Cherecheş pentru că ceea ce se petrece în acest loc de Românie este un experiment care trebuie încurajat. Ceea ce facem noi astăzi, din punct de vedere politic, asocierea unor formaţiuni şi ai unor oameni din zone diferite, ne permite să experimentăm la nivel politic ceea ce sunt convins că până la toamnă şi până în 2020 va putea să reprezinte cel mai interesant nou proiect politic din România. Ceea ce facem astăzi este o pagină de istorie. Niciodată nu am reuşit să depăşim atât de multe bariere reale sau imaginare între noi şi ceea ce reprezentăm fiecare dintre noi. Niciodată! Sunt absolut convins că experimentul nostru inedit din Baia Mare va putea să fie o emulaţie pentru alte judeţe ale ţării. Adevărata schimbare în 2016 poate să plece de aici, din Baia Mare”.
Coaliţia pentru Baia Mare se bucură de susţinere din multe alte zone civice şi politice
Klara Sinn, preşedintele filialei Baia Mare a Forumului Democrat German: „Aş dori să îi mulţumesc domnului primar Cătălin Cherecheş pentru invitaţia de a face parte din Coaliţia pentru Baia Mare. Este un pas foarte important pentru Forumul Democrat German din Baia Mare şi cred că avem multe idei şi proiecte pe care le putem realiza doar împreună”.
Doru Dăncuş, preşedinte PNŢCD Maramureş: „Cred că prin prezenţa noastră aici, a PNŢCD-ului, ducem mai departe dorinţa lui Iuliu Maniu care, aflat în ultimele clipe ale sale, i-a transmis lui Corneliu Coposu să nu lase partidul să moară. Prezenţa PNŢCD-ului în această Coaliţie pentru Baia Mare este una benefică, spun eu, atât pentru partid cât şi pentru comunitatea pentru care noi încercăm să facem acest demers politic. Pentru că PNŢCD-ul vine în această alianţă electorală cu simboluri. Avem o istorie pe care nu ne-o poate lua nimeni, avem simboluri care se referă la lideri politici care nu cred că pot fi depăşiţi de mulţi lideri politici actuali. Astăzi, la Baia Mare, încercăm să transmitem un mesaj care sperăm să fie înţeles inclusiv la nivel naţional”.
Radu Ardelean, preşedinte PNŢCD Baia Mare: „Cred că Coaliţia pentru Baia Mare este mulată pe cererea de astăzi a societăţii şi, din ceea ce am văzut deja, oamenii sunt tot mai sătui de partide şi de forma tradiţională de până acum. Proiectele mele au fost mereu, de când m-am întors în ţară, pentru societate şi cu cetăţenii din această cetate. Cred că prin această structură vom reuşi să ne apropiem de cetăţeni şi să facem cât mai multe lucruri pentru cartierele municipiului Baia Mare şi nu numai”.
Nuţu Fonta, preşedinte UNPR Maramureş: „Sunt convins că vom reuşi în acest proiect. Este un pas foarte important. Este un pas foarte important că am fost chemat la acest proiect alături de primarul municipiului Baia Mare. Sper că vom reuşi să arătăm acest proiect tuturor cetăţenilor din Baia Mare şi Maramureş. Este un proiect făcut special pentru cetăţenii acestui judeţ şi de aceea sunt convins că vom reuşi”.
Exemplul lui Cherecheş, extins pe plan naţional. Urmează Coaliţia pentru România
Reprezentanţii Coaliţiei pentru Baia Mare cred în extinderea acestui proiect la nivel naţional astfel încât la alegerile parlamentare din acest an să aibă candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Acest lucru se va întâmpla sub umbrela Coaliţiei pentru România. Demersul lui Cătălin Cherecheş, de a veni cu o entitate civică, axată pe nevoile directe ale cetăţenilor şi pe proiectele de dezvoltare ale comunităţii este văzut cu ochi buni şi la nivel naţional, iar apariţia acestei coaliţii pe plan naţional este doar o chestiune de timp.
Mircea Geoană ne susţine în cursa pentru Capitală Europeană a Culturii în 2021: „Baia Mare poate deveni Capitala României pentru industrii creative”.
Mircea Geoană crede că proiectul prin care municipiul s-a înscris în cursa pentru obţinerea acestui titlu european este unul viabil şi că, odată implementat, Baia Mare va deveni Capitala României pentru industrii creative. Mircea Geoană, în calitate de Ministru de Externe, a militat şi a lucrat alături de echipa care a implementat proiectul prin care Sibiul a devenit Capitală Europeană a Culturii.
Mircea Geoană: „Am fost printre cei care, în urmă cu câţiva ani de zile, am lucrat direct ca Ministru de Externe pentru ca Sibiul să devină Capitală Europeană a Culturii. A fost multă muncă şi am reuşit pentru România, pentru Sibiu şi pentru zona aceea să facem lucruri excepţionale. Se poate face ceva şi mai ambiţios decât ceea ce am reuşit să facem la Sibiu în urmă cu aproape zece ani. Aici, la Baia Mare. Şi vă spun de ce. În primul rând pentru că geografia locului este absolut strategică pentru interesele naţiunii române. Dacă vom reuşi împreună să transformăm această zonă într-o zonă de mare atracţie şi dezvoltare explozivă din punct de vedere economic, cultural, ştiinfic şi de industrii ale viitorului, înseamnă că influenţa noastră ca Românie se va extinde în zonele adiacente, înseamnă că relaţia noastră cu Maramureşul Istoric va căpăta o altă dinamică, înseamnă obligaţia de generozitate pe care o menţiona Cătălin Cherecheş şi pe care la Sibiu nu am ştiut să o aplicăm suficient către Bucovina Românească şi către Bucovina Istorică. Putem să venim cu un triunghi strategic care, de aici, din Baia Mare, să iradieze modelul naţional românesc pentru secolul XXI. Este un moment excepţional pe care trebuie să îl transformăm în realitate. Sunt absolut convins că, în urma embrionului conceput aici în Baia Mare, Baia Mare poate deveni Capitala României pentru industrii creative. Sunt absolut convins că Maramureşul, care a furnizat atât de mulţi „emigranţi economici” români către Europa, este primul loc în care vom putea să inversăm tendinţele de imigrare ale tineretului român”.
Titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, cel mai important proiect pentru care militează Coaliţia pentru Baia Mare
Proiectul prin care Baia Mare s-a înscris în cursa pentru Capitală Europeană a Culturii în 2021 este cel mai important plan de dezvoltare pentru care va milita şi Coaliţia pentru Baia Mare. Proiectul reprezintă o şansă reală de dezvoltare din punct de vedere economic a comunităţilor din Maramureş, susţine Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.
„Coaliţia pentru Baia Mare are câteva proiecte importante. Cel mai important proiect este legat de devenirea municipiului Baia Mare Capitală Europeană a Culturii în 2021, un proiect care se va regăsi ca şi efecte în fiecare comunitate maramureşeană. Ne dorim noi, băimărenii, cei care coordonăm acest proiect de Capitală Europeană a Culturii, să găsim pentru fiecare comunitate maramureşeană un proiect de dezvoltare în acord cu proiectul general pe care îl avem. Îmi doresc ca fiecare comunitate maramureşeană să simtă într-un mod pozitiv, într-o idee de dezvoltare economică faptul că Baia Mare va fi Capitală Europeană a Culturii în 2021. Va trebui, împreună cu primarii noştri, cu consilierii noştri locali din fiecare comună, din fiecare oraş şi municipiu, să identificăm dorinţele economice ale cetăţenilor, dorinţele culturale şi iniţiativele cetăţenilor şi să le aducem în proiectul general. Este o chestiune care poată să aducă judeţului nostru un plus economic pe care nu l-a simţit niciodată în istorie. Este o misiune pe care fiecare dintre noi o avem”, a declarat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare.
Va joana dute inapoi la bucuresti cu vrajeala se fura destul si fara tine communist penal