Nu toți pesediștii vor la guvernare

0
701

Deputatul Lucian Morar ne explică de ce nu!

Trebuie s-o recunoaștem sincer: nu am fost cam niciodată pe aceeași lungime de undă cu Lucian Morar. Poate atunci când era tânăr țărănist, sub influența nobilului său tată. Dar nu putem nici să-i negăm flerul politic. L-am regăsit…culmea ironiei, în fostul său birou de primar, alături de fiul nou primar și de alții, l-am întrebat ca pe orice alt parlamentar de Maramureș am prinde: Ce faceți, dom’le, acolo, la București, că noi nu înțelegem nimic! Vă aliați, guvernați sau ba? Țara stă într-o rână, babele se piaptănă? Am despicat atât opțiunea sa cu îndemnul la vot mult discutat, cât și intrarea la guvernare acum, cu PSD.

„Eu cred acum că de câștiga George Simion, în maximum un an de zile aveam alegeri anticipate. Pe de-o parte. Pe de alta, era un real pericol ca la următoarele alegeri, toate partidele pe care azi le considerăm proocidentale să devină irelevante. Și partidele ca AUR și altele care vor apărea să ocupe întreaga scenă politică la nivel guvernamental și ca majoritate și de-abia atunci să se întâmple lucrurile rele pentru România. Am crezut că ăsta e momentul în care vom da satisfacție acelei părți care reprezintă jumătate din societatea românească, cei ce consideră că se poate și altfel. Cu o politică gen Orban în Ungaria.
N.A. Dom’ deputat, acolo nu e suveranism, e populism, să fim serioși, nu?
L.M. Din punctul meu de vedere, noi nu putem discuta de suveranism. România e una din cele mai suverane țări din toată Uniunea Europeană… aici emigranții sunt foarte puțini în raport cu țările dezvoltate, pe care le privim cu invidie. Eu am crezut că e momentul acum să se rupă ața.
REP: Aveau cu cine guverna? Oameni?
LM: Făceau guvern minoritar…Oameni? Eu zic că nu. La politicile pe care le propuneau, economice, publice, sociale.
REP: Intrați la guvernare?
L.MI. Din punctul meu de vedere, PSD fie intră la guvernare cu prim-ministru, fie rămâne în opoziție și oferă sprijin parlamentar unei alianțe de dreapta, ei se consideră de dreapta… nu că sunt. Un an de grație pentru ei, le-am trece prin parlament toate propunerile pe care le au, peste un an de zile reevaluată situația. Altfel, vom lăsa doar AUR în opoziție și vor capitaliza… acum au 35%, după sondaje. Vor capitaliza toate nemulțumirile ei sau alte partide ce vor apărea. La următoarele alegeri vor fi la 60% așa, singuri în opoziție! De aceea văd așa. Ori mergem la guvernare conform alegerilor din decembrie… că… să fim serioși, acum au fost alegeri și românii s-au exprimat în fe­lul lor, acestea sunt rezultatele. Iar guvernarea a fost PSD -PNL-UDMR. A fost rotativa, au avut prim-ministru… nu înțeleg de ce un premier liberal ar fi mai oportun după ultimii 6-7 ani, când au avut vreo 5 ani prim-ministru. Doar în ultimii 2 ani a fost PSD. Orban, Câciu etc.”
Discuţia cu deputatul Lucian Morar nu se încheia aici. Cea politică da. A rămas deoparte o situație economică interesantă, nu a sa, nu a lor cât a unei părți mari din țară. Asupra căreia vom reveni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.