Folosesc acest titlu, purtat şi de una din cărţile mele, deoarece manifestarea la care mă refer bate în aceeaşi direcţie: viitorul mineritului în ţara noastră. „Forumul minier”, despre el este vorba în propoziţie, şi-a ţinut de curând, cea de-a treia ediţie, la sediul din Bucureşti al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România – AGIR – situat pe Calea Victoriei, în clădirea proiectată în anii ’20 ai veacului trecut.
Am mai multe motive să consider evenimentul la care am participat o reuşită. Este meritul deosebit al domnului Alexandru Nicolici, preşedintele Asociaţiei profesionale „Munţii Apuseni”, de a fi iniţiat şi de a organiza Forumul de specialitate amintit, deschis tuturor celor preocupaţi de starea de lucruri într-o ramură a economiei naţionale, cândva puternică şi apreciată, ajunsă astăzi într-o postură ingrată, obligată să-şi caute singură sprijin de supravieţuire. În ce stare a ajuns mineritul azi ştim cu toţii. Şi ştim şi de unde ni se trage. Dar mai important decât să ne plângem unii altora pe umeri, avem datoria de a sesiza ce avem de făcut şi a pune în valoare soluţii cât mai avantajoase cu putinţă.
Avem de gândit cu picioarele pe pământ. Luând prea uşor lucrurile, riscăm să batem pasul pe loc ori, şi mai rău, să investim fonduri şi inteligenţă în false soluţii, care nu conduc nicăieri. Sunt de luat în seamă coordonatele de poziţie ale momentului: mineritul românesc are în spate decenii la rând de trepidaţie intensă, cu rezultate recunoscute în prospectarea, exploatarea şi valorificarea resurselor minerale ori de altă natură. Pe cale de consecinţă, s-a dezvoltat o industrie capabilă să asigure prelucrarea acestora. O grabă păgubitoare în evaluarea şi catalogarea avuţiei naţionale ne-a inoculat la un moment dat părerea că trăim într-un decor de fiare vechi, că nu suntem buni de nimic, şi ce rost are să ne mai batem capul cu ce se vede în jur? Închiderea minelor (!) s-a înscris în această logică de doi bani. Incapacitatea de a căuta soluţii a introdus consecinţe dezastruoase în plan profesional şi social. Atâta lume a rămas pe drumuri, obligată să trăiască de pe o zi pe alta. Îţi vine să râzi dacă n-ar fi de plâns acel îndemn guvernamental al momentului de a-i recalifica pe mineri în culegători de fructe de pădure. Ca să nu mai vorbim de suprimarea oricărei perspective unui număr important de aşezări, rurale ori urbane, de zone geografice întregi.
Acesta este locul din care plecăm în a măsura şansele mineritului pe axa timpului. Ce putem face? Ce trebuie să facem? Dezbaterea de la sediul AGIR s-a dorit un detector de mişcări posibile, în plan imediat ori pe termen mai îndelungat. Mi-au reţinut atenţia două elemente ce pot fi considerate premise favorizante în definirea direcţiilor de mers şi a paşilor de efectuat. Fără doar şi poate, în primul rând calitatea participanţilor la dezbateri, specialişti unul şi unul, destine formate şi exprimate în respectul profesiei de miner, de apostoli ai mineritului românesc. Oameni care când deschid gura ştiu ce au de spus. Dovadă – intervenţiile lor pline de substanţă, la obiect, frământarea reală pentru găsirea de rezolvări realiste ale problemelor apăsătoare care sufocă viitorul mineralelor din România.
Aş situa pe acelaşi plan al optimismului cu care am rămas la încheierea schimbului autorizat de opinii ale Forumului minier prezente în sală la nivel relevant, pe cele ale reprezentanţilor autorităţilor statului. M-a surprins plăcut mesajul adresat de primul ministru al României, domnul Dacian Cioloş, celor prezenţi şi prin aceasta celor în numele cărora s-au decis să participe la Forum. Un discurs clar şi la obiect, coerent, încurajator, bine venit prin infuzia de respect la adresa breslei noastre minereşti. Ne-a vorbit de la tribuna consfătuirii viceprim-ministrul Costin Borc, Ministrul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, interesat fără doar şi poate prin punctele de vedere exprimate, prin recomandările punctuale şi aş zice eu, prin siguranţa ce ne-a exprimat-o, lăsând fereastra deschisă spre ziua de mâine. 
S-a înscris în aceeaşi linie de a ne sta aproape secretarul general al Guvernului, domnul Sorin Chelmu. Pe parcursul reuniunii de ţinută, s-au deplasat alături de noi şi alte personalităţi care ne-au câştigat respectul prin temeinicia cu care au înţeles ce ne frământă şi cum putem fi sprijiniţi. Voi aşeza aici mai multe nume: Daniela Pescare, secretar de stat MFP, Viorel Lascu, sectretar de stat MMAP Dorina Mocanu, director general MMAP, Sorin Găman, director general MECMA, Gheorghe Duţu, preşedinte ANRM, Ninel Păiajen, director cu probleme juridice al ANRM şi Dragoş Candrea, director la Secretariatul General al Guvernului.
Personal, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a sincroniza aşteptările organizatorilor şi participanţilor la Forum. Îmi îngădui să cred că şi eforturile mele şi-au găsit locul în a face din dezbaterea „Forumul minier” un timp câştigat.
N.B.
