Noul ministru al Sănătăţii ar trebui să fie un manager experimentat, pentru a pune ordine în sistem! Miniştrii medici, cum a fost ultimul, sînt tentaţi să acopere defecţiunile colegilor de breaslă. Infecţiile intraspitaliceşti ucigaşe arată că sistemul sanitar este depăşit de situaţie, soluţia fiind munca în echipă, pe deplin transparentă. Infecţiile nu trebuie ascunse de urechile presei!
Managerii de spitale şi directorii DSP vor să salveze „onoarea” sistemului, însă în primul rînd cei din lăuntru trebuie să cunoască situaţia reală şi fiecare medic, asistent, îngrijitor de curăţenie, pacient şi aparţinător va participa la scop. Cu atît mai mult trebuie ştiute cazurile de infecţii transmisibile, de tip epidemic.
Unităţile sanitare au de urmat regulile impuse de UE. Există programe precum cel de monitorizare a antibiorezistenţei (rezistenţa la antibiotice). Aceste date, cuplate cu cele privind infectocontagiozitatea, dau împreună tabloul sumbru. UE a publicat statistica persoanelor decedate din cauza infecţiilor nosocomiale, 25.000, ceea ce înseamnă că în România sînt cam o mie pe an. Poate că numărul real este dublu, fiecare caz poate declanşa proces între familia victimei şi spitalul vinovat. De aceea nu publică datele!
Fenomenul este amplificat de faptul că antibioticele nu sînt controlate, farmaciile umane şi veterinare vînd oricui antibiotice, antiparazitare, vaccinuri, cu toate că legea interzice. După ce omul se tratează singur, ajunge în stare gravă la spital, prezentînd antibiorezistenţă, existînd riscul ca agenţii patogeni rezistenţi să fie transmişi la vecinul de salon. Astfel spitalul devine nu loc de vindecare, ci de infecţie. Intră omul pe picioarele sale şi iese prin morgă, cu picioarele înainte…
Farmacistul care vinde antibiotice fără reţetă poate fi amendat cu 1.200-2.400 lei, dar nici măcar o sancţiune nu s-a dat. Statul român este amendabil de către UE pentru că tolerează această situaţie. Unii medici dublează doza, ceea ce-i la fel de greşit. În zootehnie, situaţia e similară, animalele sînt tratate cu antibiotice şi antiparazitare, fiind tăiate înainte de-a se însănătoşi.
Îngrijitoarele de curăţenie din spitale curăţă, dezinfectează şi sterilizează spaţiile din unităţile sanitare. Şi din vina lor, pot să apară infecţii nosocomiale. Au avut noroc că biocidul HexiPharma a fost diluat şi atenţia s-a abătut de la ele. Probele de sanitaţie au ieşit negative, ceea ce nu i-a trezit pe epidemiologi din rutina minciunii.
Noul ministru ar trebui să activeze alerta şi reacţia privind infecţiile nosocomiale. La fiecare caz, oamenii de ştiinţă să identifice rapid agentul patogen (nu după 3 zile). Autoritatea de sănătate publică şi cea de securitate alimentară să monitorizeze infecţia sau boala transmisibilă, pînă cînd sursa de infecţie este distrusă (colaborarea este însă formală). Cetăţenii să fie informaţi, pentru a preveni aceste boli. Rezistenţa la antimicrobiene este monitorizată pe plan naţional, însă 40% dintre români utilizează antibiotice împotriva viruşilor. Ministrul nou va avea un singur lucru: să verifice cum se aplică Ordinul MS 916/2006!
Situaţia nu-i uşoară, de vreme ce majoritatea românilor trăiesc într-un mediu infectat, fără să respecte igiena. E vorba de cantităţi uriaşe de ape infestate deversate în mediu, unde bacteriile devin rezistente. Ţara este o mare sursă de infecţie cu agenţi patogeni, şi cînd apar bolile ce se transmit pe cale fecal-orală, ne mirăm. Iar unităţile sanitare nu reuşesc să distrugă bacteriile duse de pacienţi în saloane, cu toate soluţiile dezinfectante folosite.
Vine un nou ministru, va perora împotriva celor care zădărnicesc combaterea bolilor, dar pneumoniile nosocomiale, infecţiile de ţesut, infecţiile urinare, gastroenteritele, infecţiile postoperatorii profunde nu sînt vorbe, ci se lasă cu durere şi moarte. Reuşita sa depinde în mare măsură de abordarea intersectorială inteligentă şi de implicarea segmentelor societăţii civile.
