Bilanţ – Uniunea Generală a Industriaşilor din România

0
393

– informaţii furnizate de conf. univ. dr. Constantin CUCOŞEL, preşedintele filialei Maramureş –
La Bucureşti, s-au desfăşurat lucrările Adunării Generale a membrilor Uniunii Generale a Industriaşilor din România – UGIR, structură patronală de tip confederativ, judeţul nostru fiind reprezentat de preşedintele filialei, conf. univ. dr. Cucoşel Constantin.
Pe plan naţional, UGIR face parte, prin reprezentanţii ei, din: Comisiile de dialog social constituite la nivelul ministerelor, Consiliul de administraţie de la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Consiliul de administraţie de la Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Autoritatea Naţională pentru Calificări, Plenul, Biroul Executiv şi Comisiile din cadrul Consiliului Economic şi Social şi este reprezentată în relaţia cu Guvernul, Parlamentul şi alte instituţii ale statului, în negocierea contractelor colective la nivel naţional şi de ramură, precum şi în relaţia cu sindicatele.
Pe plan internaţional, prin intermediul Alianţei Confederaţiilor Patronale din România, UGIR este membru al BUSINESSEUROPE – asociaţia europeană a federaţiilor patronale, care este prezentă, începând cu anul 1958, în lumea europeană a afacerilor şi reprezintă peste 20 de milioane de întreprinderi mici, mijlocii şi mari având peste 106 milioane de angajaţi. Membrii săi sunt 40 de federaţii/confederaţii patronale şi industriale cu reprezentativitate naţională din peste 34 de ţări europene.
Pe ordinea de zi a Adunării Generale au fost înscrise mai multe puncte: • Activitatea desfăşurată de UGIR în perioada 01.10.2011-30.04.2016 • Completări şi prezentări din partea participanţilor • Validarea bilanţului şi a situaţiilor financiare • Împuternicirea Colegiului Permanent în vederea adaptării, completării/modificării Statutului UGIR, în conformitate cu evoluţia activităţii desfăşurate de Confederaţie • Alegerea/validarea, după caz, a organelor de conducere ale UGIR.
În urma votului exprimat de membrii prezenţi la lucrările Adunării Generale, în funcţia de preşedinte al UGIR a fost reales dr. ec. George Constantin PĂUNESCU, care, în acelaşi timp, este şi preşedintele Alianţei Confederaţiilor Patronale din România.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.