• A XX-a Conferinţă a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România
Cea de-a XX-a Conferinţă a Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, desfăşurată la Baia Mare, a constituit un moment de vârf pentru ceea ce înseamnă ştiinţa ştiinţelor, cum mai este denumită matematica. Peste 220 de participanţi din întreaga ţară, dar şi din Republica Moldova, Marea Britanie, Belgia, Germania, trei academicieni – acad. Viorel Barbu, preşedintele Secţiei de Matematică a Academiei Române; acad. Mitrofan Ciobanu, Univ. de Stat din Tiraspol, Republica Moldova, prof. univ. dr. Tudor Zamfirescu, Univ. Dortmund, Germania, membru de onoare al Academiei Române -, peste 85 de cadre universitare, dintre care 60 de profesori universitari, reprezentanţi a 26 de universităţi, trei institute de cercetare, 65 de licee şi şcoli generale, dintre care 39 din Maramureş, şapte conferinţe plenare, 122 de comunicări, cei mai mulţi participanţi dintre toate ediţiile de până acum, cea mai bună acoperire nu doar a spectrului matematic, ci şi ca arie geografică, 21 de judeţe având reprezentanţi la acest regal matematic sunt tot atâtea superlative ale reuşitei.
E minunat să vezi la un loc atâţia oameni cu minte sclipitoare, cu idei care revoluţionează toate domeniile, care dezvoltă nu doar gândirea, ci şi caracterul. În Aula Centrului Universitar Nord, Facultatea de inginerie, din Baia Mare a fost prezentă toată conducerea Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, în frunte cu profesorul Radu Gologan, iar la loc de cinste a stat prof. univ. emerit dr. Ioan A. Rus, căruia i-a şi fost dedicată cea de-a XX-a Conferinţă a SSMR.
O ceată mare de matematicieni, cum se exprima Grigore Moisil într-un articol scris prin 1971, s-a reunit pentru a arăta că matematica are un statut aparte faţă de celelalte ştiinţe. Care pornesc de la observaţie şi se bazează, de cele mai multe ori, pe experiment. Matematica lucrează cu construcţii abstracte, tot de matematicieni create, care nu au corespondent în realitate, dar sursa inspiraţiei tot realitatea fizică este.
Şi dacă tot a fost sărbătorit, la cei 80 de ani de viaţă, profesorul Ioan A. Rus, despre ce credeţi că a vorbit dacă nu despre Înţelegerea matematicii? Stabilind şi prima regulă pentru profesor – să cunoască ceea ce are de predat, dar să cunoască mai mult decât atât. Să ştie să facă deosebirea dintre matematica – obiect de învăţământ şi matematica – obiect al ştiinţei. Spunea venerabilul profesor un mare adevăr: lumea n-ar trebui să fie mai instruită, ci mai ales să fie învăţată cum să folosească această instruire. Aducându-l în demonstraţie pe Emil Cioran şi nedumerirea sa vorbind despre exigenţa de a fi clar şi tentaţia de a fi obscur, profesorul Rus demonstra cum matematica este o ştiinţă cumulativă, în sensul că toate rezultatele obţinute se organizează în permanenţă şi formează un tot unitar în continuă evoluţie.
Am avut răbdare să stau ore în şir şi să-i ascult pe profesorul Rus, pe prof. univ. dr. Dorin Andrica, Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, vorbind despre O conjectură din teoria numerelor prime după 30 de ani; pe acad. Viorel Barbu, Universitatea “Al. Ioan Cuza” Iaşi: Metode variaţionale în restaurarea imaginilor; pe prof. univ. dr. Wladimir Boskoff, Universitatea “Ovidius” Constanţa: S=V x T; pe prof. univ. dr. Radu Gologan, Universitatea Politehnica Bucureşti: Măsură şi dimensiune în matematică; pe conf. univ. dr. Constantin Mihailciuc, Universitatea din Bucureşti: Chimie şi matematică; pe prof. univ. dr. Constantin P. Niculescu, Universitatea din Craiova: Tiberiu Popoviciu, contemporanul nostru… Să-i aud vorbind despre universul matematic al civilizaţiei umane, despre ipostaze ale înţelegerii sau neînţelegerii acestei ştiinţe, nu de puţine ori numită Puntea suspinelor. E uimitor să vezi câtă conexiune se poate face nu doar între matematică sau informatică, sau chimie şi fizică, ci între matematică şi logică, psihologie, filozofie sau sociologie.
Printre noţiuni abstracte răzbat multe realităţi palpabile: calitatea cadrelor didactice defineşte calitatea învăţământului; progresul realizat în învăţământ defineşte calitatea relaţiei elev-profesor; condiţia elevului este definită de cadrele didactice şi de societate; condiţia cadrului didactic este determinată de societate şi de calitatea elevului…
De unde vine şi încotro se îndreaptă matematica; cum măsurăm, ce măsurăm, să fim atenţi când măsurăm ceva, şi mai ales când măsurăm pe cineva. O lecţie pe care fiecare ar trebui s-o ştie, nu doar matematicienii.
La cea de-a XX-a Conferinţă a SSMR au fost prezentate 122 de comunicări, cu cele mai diverse teme. De la didactica matematicii şi modele de învăţare de la primar la doctoral, la matematica aplicată; de la legătura cu chimia până la … analiza laptelui de capră sau invazia plantelor exotice asupra celor autohtone. Şi o excelentă concluzie: când capeţi un răspuns, te luminezi; când pui o întrebare, luminezi lucrurile. Pentru că întrebarea regenerează realitatea. Şi e foarte important să ştii cum să întrebi realitatea, ca ea să-ţi răspundă într-un anume fel, nu în mai multe.
De la începuturile sale, matematica a creat şi s-a dezvoltat prin probleme, ajungând astăzi să vorbim de Universul matematic care domină întreaga cunoaştere şi care a dus la civilizaţia actuală. Volumul şi calitatea cunoştinţelor matematice la începutul mileniului III sunt impresionante şi cresc întru-un ritm rapid: se estimează că în ultimii 25 de ani, numărul teoremelor (demonstrate) creşte cu 1.000.000 pe an. La asta mă gândeam când îl ascultam pe profesorul Andrica vorbind despre o conjectură din teoria numerelor prime după 30 de ani. Se spune că Dumnezeu a creat numerele naturale, celelalte fiind creaţia omului.
Reverenţă pentru toţi creatorii de ştiinţă, care, vorba lui C.D. Neniţescu, pentru a şti să transmiţi ştiinţa trebuie să fii tu însuţi creator de ştiinţă, sau cel puţin să te străduieşti să fii. Nu mai este un secret că matematica, şi ştiinţele în general, presupune lucrul în echipă. Omul de ştiinţă nu se formează niciodată prin experienţă solitară. El preia de la înaintaşi cunoştinţe, mod de gândire, pasiune.
Un continuu prilej de uimire faptul că obiectele matematice sînt un fel de idei platoniciene, iar modelele matematice se aplică atît de bine unor segmente ale realităţii!
În Aula universitară au fost prezenţi şi doi dintre olimpicii Maramureşului, acum doctoranzi – Roxana Feier, absolventă de Harvard, şi Vlad Crişan, absolvent de Cambridge. Au fost şi alţi olimpici din Baia Mare, patru dintre ei calificându-se în lotul lărgit al României. Vin tare din urmă juniorii Paul Becsi şi Vlad Robu, calificaţi în lotul restrâns.
Maramureşul se poate lăuda cu una dintre cele mai puternice filiale ale Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, cu rezultate deosebite la olimpiadele de matematică, cu profesori de o înaltă ţinută ştiinţifică. Şi la această conferinţă au demonstrat-o prin lucrările prezentate, prin implicare în organizare.
Am lăsat la urmă organizatorii. O echipă sudată, coordonată de prof. univ. dr. Vasile Berinde, alături de profesorul inspector Gheorghe Maiorescu, alături de toate colectivele de organizare, fie că vorbim de cel ştiinţific, naţional sau local. Având ca parteneri Centrul Universitar Nord, Inspectoratul şcolar, Consiliul judeţean, Consiliul local. Având alături şi alţi sponsori, care au înţeles la ce e bună o astfel de manifestare, desfăşurată sub girul matematicii. Regalul acesta ar trebui să se întâmple cât mai des.
